Stiinta

martie 18, 2013
 

Pielea umană „fabrică” antibiotice naturale extrem de eficace

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

O substanță care prezintă proprietăți antibiotice, denumită dermicidină, produsă de pielea umană atunci când organismul transpiră, combate extrem de eficient bacilul tuberculozei și alți germeni periculoși. Această descoperire ar putea contribui la obținerea unor tratamente contra microbilor rezistenți la antibiotice. O echipă internațională de cercetători a descifrat recent structura acestei substanțe, experții reușind în acest fel să înțeleagă ce anume face ca această substanță să fie atât de eficientă în distrugerea bacteriilor infecțioase. Sunt cunoscute cam 1700 de tipuri de astfel de antibiotice naturale, însă, până la ora actuală, specialiștii nu reușiseră să înțeleagă pe deplin cum funcționează ele.

Eliminarea sudorii face ca pe piele să se răspândească antibiotice puternice care vă protejează de atacul bacteriilor patogene. Dacă pielea dumneavoastră suferă leziuni, substanțele antibiotice, precum dermicidina, distrug rapid și eficient „invadatorii” – bacteriile care s-ar putea dovedi dăunătoare. Asemenea substanțe, cunoscute drept peptide antimicrobiene (AMP), sunt mai eficiente pe termen lung în comparație cu antibioticele tradițional utilizate, întrucât bacteriile nu dezvoltă rapid rezistență la aceste substanțe naturale.

Peptidele antimicrobiene atacă punctul slab al bacteriilor – peretele celular – care nu poate fi modificat rapid pentru a rezista atacului. Cu ajutorul acestei proprietăți, acest gen de peptide ar putea contribui la dezvoltarea unei noi generații de antibiotice. Cercetătorii știau până în prezent că dermicidina este activată într-un mediu sărat și ușor acid, precum sudoarea. Molecula perforează canale minuscule în membrana celulară a bacteriei, canale stabilizate prin intermediul ionilor de zinc prezenți în sudoare. Prin urmare, apa și particulele încărcate trec incontrolabil prin membrană, determinând, în final, la moartea celulei bacteriene. Folosind o combinație de tehnici, savanții au reușit să afle structura atomică a canalului molecular, ajungând la concluzia că este vorba despre o formațiune neobișnuit de lungă, permeabilă și adaptabilă și care reprezintă o nouă clasă de proteine membranare.

Aceștia au descoperit, de asemenea, că dermicidina se poate adapta unor tipuri de membrane celulare extrem de variabile. Această caracteristică ar putea explica motivul pentru care această substanță este un antibiotic cu spectru atât de larg și poate lupta atât contra bacteriilor, cât și împotriva ciupercilor.

 

Sursa: www.descopera.ro

Autor: Marius-Constantin POPA, Redactor Info APOLLONIA





 
 

 

PROIECȚII CINEMATOGRAFICE CONTROLATE DIRECT DE CREIERUL SPECTATORULUI

Cum ar fi să puteţi interveni asupra unui film, în timp ce îl vedeţi, pentru a-l modifica după cum vă place? Este ceea ce încearcă să facă un cercetător din Marea Britanie. Deocamdată, însă, este doar un experime...
de Laura Romila
 

 
 

FERMIERII CARE PRIMESC BANI DE LA UE AR PUTEA FI VERIFICAȚI PRIN SATELIT

Fermierii care primesc bani de la Uniunea Europeană ar putea fi controlaţi prin intermediul sateliţilor. Aflaţi în spaţiu, la peste 700 de kilometri distanţă de Pământ, aceştia vor monitoriza culturile şi vor semnal...
de Laura Romila
 

 
 

Misiune pe Marte în căutare de semne de viață

Agenţia Spaţială Europeană se pregăteşte să înceapă explorarea atmosferei lui Marte, în căutare de semne de viaţă. Va face acest pas cu ajutorul unei sonde aflate pe orbita Planetei Roşii, la 400 de kilometri dist...
de Laura Romila
 

 

 

Inteligența Artificială ar putea fi folosită în lupta împotriva cancerului

Inteligența Artificială ar putea fi folosită ca o “armă” în lupta împotriva cancerului. Devoltarea tehnologiei ar putea crea instrumente care să depisteze această boală chiar din stadiile incipiente. Descoperirea a...
de Laura Romila
 

 
 

MUZEUL BÂRLĂDEAN A DESCHIS “ ZILELE CULTURALE ALE BÂRLADULUI”

În intervalul 11-20 mai 2018, la Bârlad se va derula programul Zilelor Culturale, care au ajuns la cea de a XXXIII-a ediție. Vor fi 10 zile în care oameni de cultură, cercetători din țară și străinătate, artiști, vo...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi