Stiinta

ianuarie 24, 2013
 

Oamenii de știință au obţinut o temperatură mai scăzută decât zero absolut!

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Zero absolut este considerată, de multe ori, cea mai scăzută temperatură posibilă. La ora actuală, totuși, oamenii de știință au demonstrat că se pot obține temperaturi și mai scăzute într-un tărâm al „temperaturilor negative”. În mod ciudat, o altă metodă de a privi aceste temperaturi negative este de a le considera mai fierbinți decât infinitul. Reușita cercetătorilor este fără precedent și ar putea duce la conceperea unor motoare noi care, în teorie, ar putea avea o eficiență mai mare decât 100%, deslușind în același timp două enigme precum cel al energiei întunecate, substanța misterioasă care, în aparență, destramă universul.

Temperatura unui obiect măsoară, în fapt, viteza de deplasare a atomilor săi – cu cât un obiect este mai rece, cu atât atomii sunt mai înceți. La temperatura de O grade Kelvin (-273,15 grade Celsius), atomii încetează să se mai deplaseze. În acest fel, nimic nu poate fi mai rece decât zero pe scara Kelvin. Pentru a înțelege temperaturile negative obținute acum de cercetători, scara temperaturii trebuie privită ca o buclă, nu o scară liniară. Temperaturile pozitive formează o parte a buclei, iar cele negative cealaltă parte. Atunci când temperaturile scad sub zero grade sau se ridică deasupra infinitului în partea pozitivă a scării, ele intră în teritoriul negativ.

La temperaturi pozitive, este mai probabil ca atomii să ocupe stări de energie scăzută decât stări de energie ridicată. Atunci când un obiect este încălzit, atomii acestuia pot atinge niveluri mai ridicate de energie.

 

Sursa: www.descopera.ro

Autor: Marius-Constantin POPA, Redactor Info APOLLONIA





 
 

 

PROIECȚII CINEMATOGRAFICE CONTROLATE DIRECT DE CREIERUL SPECTATORULUI

Cum ar fi să puteţi interveni asupra unui film, în timp ce îl vedeţi, pentru a-l modifica după cum vă place? Este ceea ce încearcă să facă un cercetător din Marea Britanie. Deocamdată, însă, este doar un experime...
de Laura Romila
 

 
 

FERMIERII CARE PRIMESC BANI DE LA UE AR PUTEA FI VERIFICAȚI PRIN SATELIT

Fermierii care primesc bani de la Uniunea Europeană ar putea fi controlaţi prin intermediul sateliţilor. Aflaţi în spaţiu, la peste 700 de kilometri distanţă de Pământ, aceştia vor monitoriza culturile şi vor semnal...
de Laura Romila
 

 
 

Misiune pe Marte în căutare de semne de viață

Agenţia Spaţială Europeană se pregăteşte să înceapă explorarea atmosferei lui Marte, în căutare de semne de viaţă. Va face acest pas cu ajutorul unei sonde aflate pe orbita Planetei Roşii, la 400 de kilometri dist...
de Laura Romila
 

 

 

Inteligența Artificială ar putea fi folosită în lupta împotriva cancerului

Inteligența Artificială ar putea fi folosită ca o “armă” în lupta împotriva cancerului. Devoltarea tehnologiei ar putea crea instrumente care să depisteze această boală chiar din stadiile incipiente. Descoperirea a...
de Laura Romila
 

 
 

MUZEUL BÂRLĂDEAN A DESCHIS “ ZILELE CULTURALE ALE BÂRLADULUI”

În intervalul 11-20 mai 2018, la Bârlad se va derula programul Zilelor Culturale, care au ajuns la cea de a XXXIII-a ediție. Vor fi 10 zile în care oameni de cultură, cercetători din țară și străinătate, artiști, vo...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi