Stiinta

februarie 4, 2015
 

O viaţă mai lungă ar putea fi obţinută printr-o procedură de prelungire a cromozomilor

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

Cheia pentru prelungirea vieţii ar putea sta într-o procedură de prelungire a telomerilor, regiunile de la capătul cromozomilor care îi protejează în procesul de diviziune celulară şi care se scurtează odată cu vârsta, potrivit unui studiu citat de independent.co.uk.

Telomerii protejează cromozomii împotriva deteriorării pe măsură ce celulele se divizează şi cresc, dar, odată cu înaintarea în vârstă, aceste regiuni de la capetele cromozomilor devin din ce în ce mai scurte şi, în cele din urmă nu mai pot proteja cromozomii. Când acest lucru se întâmplă, cromozomii se pot deteriora, iar aceasta este o parte cheie a procesului de îmbătrânire.

Cercetătorii au descoperit o metodă de alungire a telomerilor, reuşind practic să dea înapoi ceasul biologic şi să întinerească cromozomii şi, astfel, şi organismul care îi conţine.

Oamenii de ştiinţă speră că studiul va permite specialiştilor să genereze un număr mare de celule pe care să le studieze sau să le folosească pentru producerea de medicamente.

Procesul de alungire a telomerilor a fost descoperit de Helen Blau de la Universitatea Stanford, autorul principal al articolului în care descrie procedura alături de John Ramunas de la aceeaşi univeritate şi Eduard Yakubov de la Houston Methodist Research Institute.

 

Sursa: Mediafax





 
 

 

Terminal nou la Aeroportul Iaşi

În urmă cu câteva zile, conducerea Aeroportului Internaţional Iaşi a anunţat inaugurarea noului terminal pentru pasageri. La evenimentul ce va avea loc sâmbătă, sunt invitate oficialităţi locale, dar şi de la Bucure...
de
 

 
 

Ieşenii au căldură în calorifere

Din cauza temperaturilor scăzute din ultima perioadă, ieşenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare au de sâmbătă căldură în calorifere. Cu toate acestea, nu toţii locatarii vor să beneficieze încă de a...
de
 

 
 

Mii de pelerini, prin ploaie, pe Calea Sfinţilor

Au îndurat vântul rece şi ploaia, arătând că vremea rea nu poate sta în calea credinţei lor. Mii de credincioşi au luat parte duminică seară la procesiunea Calea Sfinţilor, în care moaştele Sfintei Cuvioase Parasc...
de
 

 

 

Întâlnire cu poeta Ruxandra Cesereanu la Bistrot de Venise

Sâmbătă, 17 octombrie a.c., începând cu ora 16:00, selectul local veneţian Bistrot de Venise(Calle dei Fabbri, San Marco 4685, Veneţia) găzduieşte întâlnirea cu poeta Ruxandra Cesereanu şi cu traducătorul Giovanni ...
de
 

 
 

Angus Deaton a câștigat Premiul Nobel pentru Economie

Premiul Nobel pentru Economie pe anul 2015 a fost atribuit profesorului Angus Deaton, pentru analiza sa asupra consumului, sărăciei și bunăstării, a anunțat luni, la Stockholm, Comitetul Nobel. Născut în Edinburgh (Sco�...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi