Eveniment

mai 14, 2018
 

MUZEUL BÂRLĂDEAN A DESCHIS “ ZILELE CULTURALE ALE BÂRLADULUI”

Mai multe articole de »
Postat de: Laura Romila
Etichete:

În intervalul 11-20 mai 2018, la Bârlad se va derula programul Zilelor Culturale, care au ajuns la cea de a XXXIII-a ediție. Vor fi 10 zile în care oameni de cultură, cercetători din țară și străinătate, artiști, vor participa la manifestările  propuse, de diverse instituții din municipiu.

Muzeul „Vasile Pârvan” deschide această sărbătoare, așteptată și îndrăgită de bârlădeni, prin organizarea celei de a XIV-a ediții a “Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice”.

Timp de două zile, specialiștii din țară și Republica Moldova vor prezenta și dezbate problematici legate de preocupările și realizările din domeniile lor de cercetare. Astfel la Secția de arheologie-istorie organizatorii au propus două teme: “Noi contribuții în cercetarea preistoriei” – pentru secțiunea preistorie şi “Arheologia mileniului I d. Cr. la est și vest de Prut” – pentru perioada primului mileniu creștin.

Departamentul astronomie a propus tema: “Astronomia resursă inepuizabilă pentru educație, cultură și cercetare.

Secţia memorialistică ne-a invitat  la dezbaterea cu tema:” Contribuții românești la înfăptuirea României Mari”.

După o absență de câțiva ani a revenit, în programul sesiunii  și Secția de ştiințele naturii, care a propus  tema: “Studii și cercetări din domeniul Științelor Pământului”.

Reporter: Adnana Dumitrescu, Apollonia TV





 
 

 

Zbor direct Iași-Londra Heathrow, cu Blue Air, începând din luna mai

Aeroportul Iași și compania Blue Air anunță deschiderea noii rutei directe Iași-Londra, Aeroportul Heathrow, în data de 18 mai 2021. Zborul Iași-Heathow (și retur) va avea trei frecvențe pe săptămână: marți, joi �...
de Laura Romila
 

 
 

177 DE CAZURI NOI DE CORONAVIRUS IN JUD. IASI

Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, până astăzi, 21 martie 2021, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 36703 cazuri cu persoane infectate cu Covid-19 (cu 177 de cazuri în plu...
de Laura Romila
 

 
 

AFACERE DE NIŞĂ

Afacerile de success din vestul Europei au intrat şi pe piaţa ieşeană. Doi antreprenori au deschis spălătătorii cu autoservire în care oamenii işi pot curaţ  hainele, păturile şi pilotele.  Ideea a prins repede ia...
de Laura Romila
 

 

 

CASE HOBBIT LA DOBRENI

Afacere de nişă unică în zona Moldovei. O tânără familie din comuna Dobreni, jud. Neamţ  a construit şase căsute hobbit. Locuinţele din lemn şi lut atrag ca un magnet turişti din toată ţara. Vizitatorii spun că...
de Laura Romila
 

 
 

Prima cursă de linie din Iași spre Dublin

Este vorba despre două zboruri pe săptămână (luni și joi) spre capitala Irlandei – Dublin. Noua rută va fi operată începând cu data de 26 aprilie 2021, cu o aeronavă de tip Airbus A-320. Prețurile pentru un segmen...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi