Potrivit Mediafax, consumul unuia sau a mai multor mere pe zi este benefic pentru sănătate, însă coaja nu trebuie curăţată. Se recomandă apa caldă pentru o mai bună spălare a lor. În schimb, nu se recomandă felierea merelor, ci consumarea lor prin muşcare, pentru a profita din plin de polifenolii care combat stresul oxidativ şi procesele inflamatoare. Următoarea etapă ar fi consolidarea efectelor polifenolilor (antioxidanţi), care se găsesc în cantităţi mari şi în căpşuni, struguri, pătrunjel, anghinare şi varza de Bruxelles. Sursa: AGERPRES