Stiinta

martie 5, 2013
 

De ce femeile „pun” mai multă grăsime pe burtă decât bărbaţii?

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

Femeile sunt mai predispuse la depunerea de țesut adipos pe abdomen, față de bărbați, din cauza modului diferit în care are loc procesarea grăsimilor în organism la cele două sexe, afirmă un studiu efectuat de către oamenii de știință americani. Așa-zisul secret constă într-o enzimă produsă de organism atunci când este urmată o dietă bogată în grăsimi. Enzima are ca efect depunerea țesutului adipos în regiunea abdominală. Cu toate acestea, secreția acestei enzime este mai activă la femei decât la bărbați, ceea ce explică motivul pentru care femeile sunt mai predispuse la îngrășare abdominală față de bărbați, atunci când consumă cantități mari de lipide.

Problema constă în faptul că grăsimea adunată de femei în regiunea abdominală nu se depune doar sub piele, ci și în jurul organelor interne – așa-numita grăsime viscerală, care, odată acumulată în cantitate mare, are un efect negativ asupra sănătății, fiind asociată cu diabetul de tip 2, boli ale inimii și cancer. Cercetări realizate pe șoareci au indicat faptul că femelele modificate genetic (cărora le lipsea enzima-problemă) nu depuneau țesut adipos pe abdomen, chiar dacă erau hrănite cu cantități mari de grăsimi. La masculii modificați genetic în același mod s-a observat un efect mult mai slab pronunțat.

Rezultatele sugerează că factorii genetici sunt la fel de importanți ca și dieta în ceea ce privește acumularea grăsimii corporale și că această enzimă, ce inițiază producerea unui hormon care controlează constituirea țesutului adipos visceral, ar putea constitui un element important în terapiile contra obezității destinate femeilor. Alte experimente pe șoareci au evidențiat faptul că femelele modificate genetic (care nu aveau enzima) ardeau rapid grăsimile, producând în acest fel energie utilizată pentru încălzirea corpului. În plus, oamenii de știință au analizat țesut adipos prelevat de la pacienți supuși intervențiilor chirurgicale și au constatat că enzima era prezentă în țesut.

Concentrația enzimei era mult mai mare în celulele extrase din grăsimea viscerală a femeilor obeze, în comparație cu celulele de același tip provenite de la femei normoponderale. Analizele efectuate sugerează că hormonii estrogeni inhibă activitatea enzimei, ceea ce ar explica motivul pentru care după menopauză, când nivelul hormonilor estrogeni scade, femeile tind să acumuleze grăsime în regiunea abdomenului. În cadrul procesului de constituire a grăsimi viscerale este implicată vitamina A, care poate fi transformată de către organism în diverși compuși, cu diverse roluri.

Unul dintre acești compuși stimulează arderea grăsimii, iar altul – acidul retinoic – stimulează formarea grăsimii viscerale. Studiul american indică faptul că o dietă cu un conținut mare de grăsimi provoacă degradarea moleculei care poate duce la arderea grăsimii și, pe de altă parte, activează enzima și producerea acidului retinoic, care cauzează formarea grăsimii viscerale. Experimentele realizate pe șoareci confirmă cele observate și în cazul oamenilor: organismul feminin și cel masculin procesează vitamina A în mod diferit, ceea ce explică diferențele observate în acumularea grăsimii viscerale la femei și bărbați.

 

Sursa: www.descopera.ro

Autor: Marius-Constantin Popa, Redactor Info Apollonia





 
 

 

PROIECȚII CINEMATOGRAFICE CONTROLATE DIRECT DE CREIERUL SPECTATORULUI

Cum ar fi să puteţi interveni asupra unui film, în timp ce îl vedeţi, pentru a-l modifica după cum vă place? Este ceea ce încearcă să facă un cercetător din Marea Britanie. Deocamdată, însă, este doar un experime...
de Laura Romila
 

 
 

FERMIERII CARE PRIMESC BANI DE LA UE AR PUTEA FI VERIFICAȚI PRIN SATELIT

Fermierii care primesc bani de la Uniunea Europeană ar putea fi controlaţi prin intermediul sateliţilor. Aflaţi în spaţiu, la peste 700 de kilometri distanţă de Pământ, aceştia vor monitoriza culturile şi vor semnal...
de Laura Romila
 

 
 

Misiune pe Marte în căutare de semne de viață

Agenţia Spaţială Europeană se pregăteşte să înceapă explorarea atmosferei lui Marte, în căutare de semne de viaţă. Va face acest pas cu ajutorul unei sonde aflate pe orbita Planetei Roşii, la 400 de kilometri dist...
de Laura Romila
 

 

 

Inteligența Artificială ar putea fi folosită în lupta împotriva cancerului

Inteligența Artificială ar putea fi folosită ca o “armă” în lupta împotriva cancerului. Devoltarea tehnologiei ar putea crea instrumente care să depisteze această boală chiar din stadiile incipiente. Descoperirea a...
de Laura Romila
 

 
 

MUZEUL BÂRLĂDEAN A DESCHIS “ ZILELE CULTURALE ALE BÂRLADULUI”

În intervalul 11-20 mai 2018, la Bârlad se va derula programul Zilelor Culturale, care au ajuns la cea de a XXXIII-a ediție. Vor fi 10 zile în care oameni de cultură, cercetători din țară și străinătate, artiști, vo...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi