Stiinta

aprilie 16, 2013
 

Cine are mai mult succes în viaţă – „păsările de noapte” sau cei care se culcă şi se trezesc devreme?

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

Un vechi proverb spune că persoanele care se culcă și se trezesc devreme au șanse mai mari să fie sănătoase, bogate și înțelepte. La ora actuală, o nouă cercetare indică faptul că persoanele care respectă proverbul nu se vor bucura neapărat de avantajele promise. O echipă de specialiști spanioli au descoperit că „păsările de noapte” sunt, de multe ori, mai înțelepte și mai bogate în comparație cu persoanele care se trezesc dimineața devreme.

Cercetarea a fost realizată pe 1.000 de adolescenți, iar rezultatele au scos în evidență că persoanele care preferau să rămână treze noaptea târziu prezentau un tip de inteligență asociat slujbelor prestigioase și veniturilor mari. Pe de altă parte, persoanele care se trezeau dimineața devreme obțineau rezultate mai bune la examene, și este posibil ca acest lucru să se datoreze faptului că cele mai multe cursuri au loc la ore nepotrivite pentru „păsările de noapte”. Oamenii de știință au analizat obiceiurile și ritmul circadian al tinerilor pentru a stabili dacă acestora le place să rămână treji mai târziu și să nu se trezească dimineața devreme sau dacă preferau să se culce devreme pentru a se trezi în zori. Experții au măsurat performanța școlară și „inteligența inductivă” (cea asociată rezolvării problemelor), ținând, de asemenea, cont de notele obținute la școală la cele mai importante materii.

Rezultatele au indicat că „păsările de noapte” aveau scoruri mai mari în privința „inteligenței inductive” în comparație cu oamenii care se trezeau dimineața devreme. „Inteligența inductivă” este considerată o estimare bună a inteligenței generale și este asociată reușitelor școlare. În plus, „păsările de noapte” aveau o capacitate superioară în privința gândirii conceptuale și analitice. Aceste abilități au fost asocitate gândirii inovatoare, slujbelor prestigioase și veniturilor mai mari. Persoanele care preferă să rămână treze noaptea târziu au tendința să fie creative și extrovertite – poeți, artiști și inventatori, în vreme ce indivizii care preferă să se trezească dimineața devreme sunt specialiști în deducție, demulte ori văzuți în compania birocraților și contabililor. Un studiu anterior descoperise că „păsările de noapte” au tendința să fie mult mai bune la „gândirea laterală” atunci când trebuie să rezolve o problemă față de persoanele care preferă să se trezească dimineața devreme.

 

Sursa: www.descopera.ro

Autor: Marius-Constantin POPA, Redactor Info APOLLONIA





 
 

 

Terminal nou la Aeroportul Iaşi

În urmă cu câteva zile, conducerea Aeroportului Internaţional Iaşi a anunţat inaugurarea noului terminal pentru pasageri. La evenimentul ce va avea loc sâmbătă, sunt invitate oficialităţi locale, dar şi de la Bucure...
de
 

 
 

Ieşenii au căldură în calorifere

Din cauza temperaturilor scăzute din ultima perioadă, ieşenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare au de sâmbătă căldură în calorifere. Cu toate acestea, nu toţii locatarii vor să beneficieze încă de a...
de
 

 
 

Mii de pelerini, prin ploaie, pe Calea Sfinţilor

Au îndurat vântul rece şi ploaia, arătând că vremea rea nu poate sta în calea credinţei lor. Mii de credincioşi au luat parte duminică seară la procesiunea Calea Sfinţilor, în care moaştele Sfintei Cuvioase Parasc...
de
 

 

 

Întâlnire cu poeta Ruxandra Cesereanu la Bistrot de Venise

Sâmbătă, 17 octombrie a.c., începând cu ora 16:00, selectul local veneţian Bistrot de Venise(Calle dei Fabbri, San Marco 4685, Veneţia) găzduieşte întâlnirea cu poeta Ruxandra Cesereanu şi cu traducătorul Giovanni ...
de
 

 
 

Angus Deaton a câștigat Premiul Nobel pentru Economie

Premiul Nobel pentru Economie pe anul 2015 a fost atribuit profesorului Angus Deaton, pentru analiza sa asupra consumului, sărăciei și bunăstării, a anunțat luni, la Stockholm, Comitetul Nobel. Născut în Edinburgh (Sco�...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi