Dacă bacteria Clostridium difficile se acumulează în abundență în colonul unui individ, poate provoca probleme gastrointestinale precum diareea. Întrucât tratamentul actual pare destul de respingător pentru cei mai mulți oameni, cercetătorii au descoperit o nouă metodă cu ajutorul căreia pot fi învinse aceste bacterii. În mod normal, bacteria este controlată de așa-numitele bacterii intestinale „bune”. Dacă aceste bacterii bune sunt distruse ca efect secundar al unor tratamente cu antibiotice, bacteria începe să acționeze după bunul plac.
În acest caz, individul e nevoit să primească un tratament ce implică implantarea unor fecale care provin de la o altă persoană. Din fericire, la ora actuală, o echipă de cercetători lucrează la dezvoltarea unui nou tratament ce presupune folosirea „fecalelor artificiale”. Aceste fecale sunt implantate întrucât ele conțin bacterii intestinale bune, care provin de la donator și care vor substitui bacteriile distruse de antibiotice. Din nefericire, uneori există riscul ca până și materialul care provine de la donator să conțină agenți patogeni ce cauzează îmbolnăvirea pacientului. O echipă de cercetători din domeniul microbiologiei încearcă să creeze o alternativă igienică la actualul tratament contra bacteriei C. difficile.
Noul tratament este format din fecale bacteriene intestinale de cultură, crescute, într-un mediu de laborator care imită condițiile din intestinul gros. Substanța e relativ ușor de produs și poate fi „personalizată” în funcție de nevoile pacientului. În plus, noua tehnică exclude riscul de îmbolnăvire cauzată de agenții patogeni care provin de la donator. Metoda a fost testată pe doi pacienți suferind de infecții severe cu această bacterie și care nu reacționaseră la tratamentul cu antibiotice. După administrarea noului tratament, simptomele pacienților au dispărut complet după trei zile, iar testele efectuate după șase luni nu au identificat nici o urmă de infecție, dar bacteriile benefice supraviețuiseră.
Sursa: www.descopera.ro
Autor: Marius-Constantin POPA, Redactor Info APOLLONIA