Stiinta

aprilie 10, 2013
 

Care este vârsta la care începem să realizăm dacă deciziile noastre sunt sau nu corecte?

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

Încă de la vârsta de trei ani, copiii au capacitatea de a realiza când nu sunt siguri în privința luării unei hotărâri și încearcă să întoarcă acest lucru în favoarea lor. Există dovezi comportamentale care afirmă că micuții fac acest lucru, dar literatura de specialitate arată că până în perioada preșcolară târzie sunt introspectivi.

O echipă de cercetători a studiat modul în care raționalizarea, memoria și cogniția apar în perioada copilăriei. Se cunoaște faptul că introspecția se dezvoltă la copii în perioada școlii generale, dar s-a dorit să se afle dacă această caracteristică se conturează chiar mai devreme. În cadrul cercetării, specialiștii le-au arătat unor copii cu vârste cuprinse între 3 și 5 ani desene ambigue ale unor obiecte și le-au solicitat acestora să arate spre unul dintre obiecte. Ulterior, copiilor li s-a solicitat să indice spre una din două imagini care reprezentau două chipuri umane diferite: unul care părea încrezător și altul care părea nesigur.

În acest mod, aceștia exprimau cât de încrezători sunt în privința alegerii obiectului din etapa precedentă. În unul dintre testele efectuate, copiilor li s-a cerut să aleagă un obiect dintre cele desenate neclar chiar și atunci când nu erau siguri. Într-un test diferit, ei puteau opta să nu aleagă nici un obiect. Oricare era vârsta lor, copiii tindeau să indice spre chipul care părea indecis, atunci când aleseseră obiectul greșit. De asemenea, în cea de-a doua cercetare, ei optau să nu aleagă nici un obiect atunci când nu recunoșteau obiectele. Manifestându-și refuzul de a identifica obiectele despre care nu erau siguri, micuții și-au îmbunătățit rezultatele testului. Încă de la vârsta de trei ani, copiii nu realizează când comit o greșeală, ei experimentând incertitudinea pe care o pot privi introspectiv. În acest fel, ei pot face apel la introspecție pentru luarea deciziilor.

 

Sursa: www.descopera.ro

Autor: Marius-Constantin POPA, Redactor Info APOLLONIA





 
 

 

PROIECȚII CINEMATOGRAFICE CONTROLATE DIRECT DE CREIERUL SPECTATORULUI

Cum ar fi să puteţi interveni asupra unui film, în timp ce îl vedeţi, pentru a-l modifica după cum vă place? Este ceea ce încearcă să facă un cercetător din Marea Britanie. Deocamdată, însă, este doar un experime...
de Laura Romila
 

 
 

FERMIERII CARE PRIMESC BANI DE LA UE AR PUTEA FI VERIFICAȚI PRIN SATELIT

Fermierii care primesc bani de la Uniunea Europeană ar putea fi controlaţi prin intermediul sateliţilor. Aflaţi în spaţiu, la peste 700 de kilometri distanţă de Pământ, aceştia vor monitoriza culturile şi vor semnal...
de Laura Romila
 

 
 

Misiune pe Marte în căutare de semne de viață

Agenţia Spaţială Europeană se pregăteşte să înceapă explorarea atmosferei lui Marte, în căutare de semne de viaţă. Va face acest pas cu ajutorul unei sonde aflate pe orbita Planetei Roşii, la 400 de kilometri dist...
de Laura Romila
 

 

 

Inteligența Artificială ar putea fi folosită în lupta împotriva cancerului

Inteligența Artificială ar putea fi folosită ca o “armă” în lupta împotriva cancerului. Devoltarea tehnologiei ar putea crea instrumente care să depisteze această boală chiar din stadiile incipiente. Descoperirea a...
de Laura Romila
 

 
 

MUZEUL BÂRLĂDEAN A DESCHIS “ ZILELE CULTURALE ALE BÂRLADULUI”

În intervalul 11-20 mai 2018, la Bârlad se va derula programul Zilelor Culturale, care au ajuns la cea de a XXXIII-a ediție. Vor fi 10 zile în care oameni de cultură, cercetători din țară și străinătate, artiști, vo...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi