Cafeaua stimulează memoria vizuală, conform rezultatelor unui nou studiu despre virtuțile acestei populare băuturi, rezultate publicate în ultimul număr al revistei Nature.
O echipă de cercetători de la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore a constatat că, în acest caz, cafeina îmbunătățește anumite amintiri pe durata a cel puțin o zi. Până acum, dovezile privind efectul stimulator al cafelei asupra memoriei erau destul de limitate.
Această echipă coordonată de Prof. Michael Yassa le-a solicitat celor 73 de voluntari participanți la experiment să privească o serie de imagini reprezentând obiecte. Apoi, jumătate dintre voluntari a primit câte o doză de 200 de mililitri de cafea, în timp ce cealaltă jumătate a primit un placebo.
Membrii celor două grupuri au reușit să distingă între cele două serii de imagini în manieră similară, însă cei care au băut cafea au reușit să distingă mai ușor diferențele mai mult sau mai puțin evidente din cazul imaginilor similare din cele două serii.
Sursa: Agerpres