Consumul a cel puțin trei porții de afine și căpșune săptămânal poate reduce cu o treime riscul ca femeile să sufere de atacuri de cord. Cercetarea a constatat că aceste fructe conțin un nivel ridicat de antocianină, un flavonoid folositor sănătății. Oamenii de știință afirmă că flavonoidul se găsește în cantități mari și în struguri, vin, mure și alte fructe și legume. Pentru această cercetare, experții au ales căpșunele și afinele întrucât acestea sunt cele mai consumate fructe de pădure din SUA, ele fiind ușor integrabile în dietele femeilor.
Studiul desfășurat pe durata a 18 ani a fost realizat pe un eșantion de peste 90.000 de femei cu vârste cuprinse între 25 și 42 de ani. Din patru în patru ani, voluntarelor li s-a cerut să completeze un chestionar referitor la stilul lor de viață. Rapoartele au arătat faptul că pe durata studiului s-au înregistrat peste 400 de cazuri de atac de cord. Totuși, analiza informațiilor a evidențiat faptul că femeile care consumau mai multe afine și căpșune aveau cu 32 de procente mai puține șanse de a dezvolta asemnea riscuri comparativ cu restul participantelor. Cercetarea a demonstrat că introducerea acestor fructe în dietă, chiar și la o vârstă timpurie poate reduce riscul de apariție a atacurilor de cord mai târziu în viață.
Sursa: www.descopera.ro
Autor: Marius-Constantin POPA, Redactor Info APOLLONIA