La un moment dat, vârsta, stresul și grijile de zi cu zi își lasă amprenta pe tenul care până nu demult era unul catifelat. Dacă ridurile și tenul uscat vă dau bătăi de cap, trebuie să luați în considerare utilizarea produselor care conțin acizi, adevărate arme secrete contra liniilor fine și regenerării celulelor de la nivelul pielii. În cazul ridurilor, acidul glicolic funcționează ca un exfoliant fin care îndepărtează stratul de celule moarte de la suprafața pielii, stimulând în acest fel regenerarea celulelor și a colagenului, factorul responsabil de elasticitatea acesteia. Pentru tenul uscat, una dintre soluțiile optime este reprezentată de acidul lactic. Acesta din urmă elimină stratul de piele moartă, acționând precum un umectant, favorizând absorbția de apă la nivelul tenului, ce arată astfel tânăr și sănătos.
Sursa: www.csid.ro