Stiinta

august 4, 2015
 

A încetat din viață Acad. Laurențiu Mircea Popescu

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

Un emerit profesionist al cercetării ştiinţifice medicale mondiale, Acad. Laurențiu Mircea Popescu a încetat din viață, la vârsta de 71 de ani, potrivit unui comunicat trimis astăzi de către Institutul Național ”Victor Babeș”.

„Profesor, educator, cercetător, eminent membru al elitei medicale românești și – prin rezultatele sale în cercetarea științifică fundamentală – și al lumii medicale de pretutindeni, academicianul Laurențiu Mircea Popescu a fost una dintre cele mai strălucite şi valoroase personalităţi pe care le-a avut Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, scrie Rector, Acad. Prof. dr. I. Sinescu, în comunicatul transmis pe 3 august.

 

A descoperit celulele telocite

Acad. Laurențiu Popescu este recunoscut în primul rând pentru descoperirea și identificarea celulelor telocite, celule umane cu rol regenerativ capabile să refacă țesuturile bolnave.

„Telocitele au fost descoperite anul trecut  (2010 -n.r.) de către cercetătorii români printr-o întâmplare, prezenţa lor fiind evidenţiată iniţial la nivelul inimii. Ulterior, datele au arată că există şi în alte organe, plămânii, pancreasul, rinichii şi chiar şi creierul. Potrivit lui Popescu, cercetarea cu privire la telocite ar putea conduce la găsirea tratamentului pentru bolile de inimă dar şi pentru alte afecţiuni.

Popescu este de părere că descoperirea telocitelor este cea mai importantă din cercetarea medicală românească după Al Doilea Război Mondial”, scria Ziarul Financiar în 2011.

Este important de știut faptul că prima conferință despre celulele telocite a fost susținută la Iași, la invitația Universității „Apollonia”, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare. De altfel, Acad. Popescu a ajuns în mai multe rânduri la Universitatea „Apollonia”,  conferințele, cursurile Domniei Sale lăsând impresii adânci cadrelor didactice și studenților universității.

„Descoperirea  celulelor telocite este așa de importantă că Acad. Laurențiu Mircea Popescu ar fi putut primi Premiul Nobel, dacă ar mai fi trăit”, a declarat Prof. Univ. Dr. Vasile Burlui, Președintele Universității „Apollonia”.

Anul trecut, Acad. Popescu a fost distins cu premiul „Magnolia Albă” acordat de Guvernul Municipalităţii Shanghai, ca o recunoaştere pentru descoperirea noilor celule umane, dar şi pentru întreaga cooperare ştiinţifică în domeniul telocitelor pe care directorul general al Institutului „Victor Babeş” a dezvoltat-o în ultimii ani. În 2012, el a fost premiat cu medalia de aur de către Academia Internaţională de Cercetări Cardiovasculare cu sediul în SUA.

În prezent, telocitele sunt recunoscute în mai mult de 40 de laboratoare, cele mai active ţări în cercetarea lor fiind: China, Germania, Belgia, Italia, SUA. De altfel, în laboratoarele din Guangzhou-China, unde a fost prezentă şi o echipă de cercetători români, a fost realizat primul transplant de telocite pe animale de laborator.

 

Laurențiu Mircea Popescu. Fișa Biografică

 

Rector al Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București (1992-2004), președinte al Academiei de Științe Medicale (2006-2011), președinte al Secției de Științe Medicale a Academiei Române (2006-2014) și director general al Institutului Național ”Victor Babeș” din București (1993-2015), academicianul Mircea Laurențiu Popescu s-a născut la 15 aprilie 1944, la Câmpulung-Muscel.

A absolvit ca șef de promoție, Facultatea de Medicină din București (medicină generală), unde a obținut doctoratul în științele medicale (1972). Și-a continuat specializarea în Olanda (Universitatea Leiden, 1977) și SUA (1981). A avut o intensă activitate profesională: asistent universitar (1971-1979); șef de lucrări (1979-1990); conferențiar (1990); profesor (1992); șef de catedră (1993) — Catedra de Biologie Celulară și Histologie; șef departament (2001) — Departament de Medicină Moleculară și Celulară; prodecan al Facultății de Medicină (1990-1992).

A desfășurat o susținută activitate științifică, în lucrările sale demonstrând, pentru prima dată pe plan mondial, prin metode citochimice, ultrastructurale și de microanaliză cu raze X, rolul fundamental al reticulului sarcoplasmic în reglarea dependentă de calciu a contracției musculare netede. S-a aplecat asupra rolului semnalizării intercelulare mediată de hidroliza fosfoinozidelor membranare în contracția musculară netedă, contracția mușchiului cardiac, mecanisme de apărare imună. Totodată, a fost cel care a descoperit cel de-al treilea tip de sinapsă în 2005, „sinapsa stromală”, în afară de clasica sinapsă neuronală, descoperită în 1897 și cea imunologică, din 1983.

Împreună cu echipa sa de cercetători de la Institutul Național de Patologie „Victor Babeș”, a descoperit un nou tip de celule umane — telocitele, denumite inițial „celulele Popescu” sau celule interstițiale „Cajal-like”, în cadrul unui proces care a început în 2005 și a durat cinci ani. Telocitele, sunt văzute în străinătate drept cheia regenerării țesuturilor, în combinație cu celulele stem, cu ajutorul cărora ar putea fi tratat infarctul miocardic.

Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc în peste 350 de lucrări, studii, articole, comunicări, rapoarte, manuale, scrise singur sau în colaborare, între care: „Termoreglarea — aspecte fiziologice”, „Biologie celulară”, „Tratat de medicină internă. Bolile cardiovasculare”, „Atlas color de histologie; structura microscopică a țesuturilor și organelor” ș.a.

Președinte al Academiei de Științe Medicale din România (2006-2011) și membru al Academiei de Științe din New York, al Academiei polone de Științe Medicale, al Societății americane de biologiecelulară, al Societății europene pentru cercetarea mușchilor, vicepreședinte (2010-2011) și președinte (2012) al Federației Europene a Academiilor de Medicină (FEAM).

A fondat și a fost redactorul-șef al ”Journal of Cellular and Molecular Medicine”. De asemenea, a fost membru în comitetul editorial al mai multor reviste de specialitate, precum: ”Acta Histochemica and Cytochemica” (Japonia); ”Cell Transplantation” (SUA); ”Chinese Journal of Clinicians” (China); ”Comments on Molecular and Cellular Biophysics (Olanda); ”International Journal of Translational Medicine” (SUA); ”Italian Journal of Anatomy and Embriology” (Italia); ”Langenbeck Archives of Surgery” (Germania); ”World Journal of Stem Cells” (China); ”World Journal of Methodology” (China).

Membru al Partidului Social Democrat, în legislatura 2000-2004 a fost ales senator de București, pe listele acestui partid. În calitate de senator a făcut parte din Comisia pentru Sănătate, Ecologie, Tineret și Sport, dar a fost și membru titular al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa.

Membru corespondent al Academiei Române de la 20 iunie 1995, membru titular din 2001, președintele Secției de Științe Medicale (2006-2014).

Peste 10 universități de prestigiu din întreaga lume i-au acordat titlul de Doctor Honoris Causa, și a primit numeroase premii și distincții: Premiul ”Victor Babeș” al Academiei Române (1985); Medalia de Argint a Academiei din Paris — Universitatea ”René Descartes” (1993); Medalia de Aur a Universității ”René Descartes”, Paris (1998); Ordinul Național ”Serviciu Credincios” în grad de Comandor (2000); distincția International Man of the Millennium, SUA (2000); Medalia de Merit a Societății Internaționale pentru Studiul Cordului (2001); Medalia de aur a Academiei Internaționale ”Albert Schweitzer” (2002); Premiul pentru cea mai bună carte de specialitate, Colegiul Medicilor din România (2002 — ”Dicționar de Imunologie Medicală”); Diplomă de Excelență Universitară — UMF ”Gr.T.Popa”, Iași (2004); Diplomă de Excelență Academică — UMF ”Carol Davila”, București (2004); Premiul VIASAN pentru cel mai bun proiect, București (2005); Medalia de Aur a Universității ”Vasile Goldiș”, Arad (2005); Premiul pentru cea mai bună contribuție științifică, Simpozionul Cajal, București (2006).

În iunie 2012, în cadrul celui de-al 10-lea Congres Internațional al Societății de Medicină Adaptativă, i-a fost acordată ”Medalia de Merit” a Academiei Internaționale de Cercetări Cardiovasculare, distincție considerată de vârfurile medicinei internaționale un adevărat premiu Nobel pentru cardiologie.

Trupul neînsufleţit al academicianului Laurențiu Mircea Popescu a fost depus la Biserica Icoanei din Parcul Icoanei din Bucureşti, iar înmormântarea a avut loc miercuri, la Cimitirul Ghencea Civil.

Comunitatea academică a Universității „Apollonia” din Iași își exprimă regretul pentru trecerea la cele veșnice a Acad. Laurențiu Popescu și pentru imensa pierdere pe care, prin dispariția lui, lumea șttiințifică trebuie să o îndure.

 

Autor: Nicoleta Dabija

 





 
 

 

PROIECȚII CINEMATOGRAFICE CONTROLATE DIRECT DE CREIERUL SPECTATORULUI

Cum ar fi să puteţi interveni asupra unui film, în timp ce îl vedeţi, pentru a-l modifica după cum vă place? Este ceea ce încearcă să facă un cercetător din Marea Britanie. Deocamdată, însă, este doar un experime...
de Laura Romila
 

 
 

FERMIERII CARE PRIMESC BANI DE LA UE AR PUTEA FI VERIFICAȚI PRIN SATELIT

Fermierii care primesc bani de la Uniunea Europeană ar putea fi controlaţi prin intermediul sateliţilor. Aflaţi în spaţiu, la peste 700 de kilometri distanţă de Pământ, aceştia vor monitoriza culturile şi vor semnal...
de Laura Romila
 

 
 

Misiune pe Marte în căutare de semne de viață

Agenţia Spaţială Europeană se pregăteşte să înceapă explorarea atmosferei lui Marte, în căutare de semne de viaţă. Va face acest pas cu ajutorul unei sonde aflate pe orbita Planetei Roşii, la 400 de kilometri dist...
de Laura Romila
 

 

 

Inteligența Artificială ar putea fi folosită în lupta împotriva cancerului

Inteligența Artificială ar putea fi folosită ca o “armă” în lupta împotriva cancerului. Devoltarea tehnologiei ar putea crea instrumente care să depisteze această boală chiar din stadiile incipiente. Descoperirea a...
de Laura Romila
 

 
 

MUZEUL BÂRLĂDEAN A DESCHIS “ ZILELE CULTURALE ALE BÂRLADULUI”

În intervalul 11-20 mai 2018, la Bârlad se va derula programul Zilelor Culturale, care au ajuns la cea de a XXXIII-a ediție. Vor fi 10 zile în care oameni de cultură, cercetători din țară și străinătate, artiști, vo...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi