Stiinta

aprilie 17, 2013
 

A fost identificată o metodă inedită prin care putem obţine note mai mari la teste şi examene!

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

Cercetătorii sunt tot mai convinși de puterea „efectului placebo”. Se știe că pacienții care sunt de părere că primesc tratament atunci când sunt, de fapt, tratați cu o pastilă ce nu conține nici o substanță activă, beneficiază adesea de efecte remarcabile. În prezent, un nou studiu sugerează că un proces placebo poate produce efecte benefice și la persoanele care participă la un test sau examen. Cu alte cuvinte, cei care cunosc răspunsurile la întrebări au șanse crescute să răspundă corect. Oamenii dispun de resurse psihologice uluitoare pentru gestionarea provocărilor dificile, dar aceste resurse nu pot fi utilizate totdeauna în mod conștient. Așa cum o pastilă falsă îi poate ajuta pe oameni să acceseze resursele proprii care le permit să tolereze durerea, o convingere falsă poate ajuta în mod asemănător participanții la un examen să se relaxeze și să obțină un rezultat mai bun.

Experimentul a fost realizat pe 40 de studenți cărora li s-a solicitat să ia parte la un test de cunoștințe generale cu 20 de întrebări. Printre răspunsurile cerute erau valoarea numărului pi sau numele artistului care a realizat „Guernica”. Voluntarii puteau selecta răspunsul corect dintr-o listă de patru variante. Înainte de a completa răspunsurile, oamenii de știință aleseseră aleatoriu jumătate dintre voluntari și le-au spus că înainte să le fie adresată întrebarea, răspunsul corect va fi afișat pentru foarte puțin timp pe ecran. Studenții au fost informați că răspunsul va fi afișat pe ecran prea puțin pentru a putea procesa informația în mod conștient, însă au fost asigurați că răspunsul va fi înregistrat în creierul lor.

Oamenii de știință le-au „demonstrat” studenților modul în care este afișat răspunsul pe ecran, pentru a le întări convingerile că acest proces chiar are loc. În fapt, în timpul examenului, specialiștii afișau pe ecran o serie de litere fără noimă, care nu aveau legătură cu răspunsul corect. Totuși, studenții care credeau că „văd” răspunsul corect pe ecran au obținut rezultate mai bune. Voluntarii care credeau că fuseseră expuși la răspunsul corect în mod subliminal au răspuns corect la mai multe întrebări decât ceilalți. Experții suspectează că asigurarea falsă oferită de metoda inedită a determinat o slăbire a mecanismelor inhibitorii care afectează de regulă performanța persoanelor atunci când îndeplinesc anumite sarcini.

Mai exact, întrucât voluntarii erau de părere că răspunsul corect se afla în creierul lor, s-au relaxat, ceea ce le-a permis să se concentreze și să răspundă corect la mai multe întrebări. Atunci când avem încredere în forțele proprii, anxietățile care consumă de obicei resurse cognitive dispar, eliberând resursele pentru alte sarcini și procese. Specialiștii recunosc faptul că este vorba despre o cercetare de mică amploare, dar rezultatele sale confirmă alte studii efectuate asupra fenomenului. De asemenea, aceștia speculează că această metodă ar putea fi folositoare atunci când este necesară evaluarea competențelor unei persoane fără a fi „contaminate” de impactul termenilor care sabotează performanța acesteia. Până atunci, această cercetare confirmă că cea mai bună strategie înaintea unui examen este să ne convingem că știm răspunsurile.

 

Sursa: www.descopera.ro

Autor: Marius-Constantin POPA, Redactor Info APOLLONIA





 
 

 

PROIECȚII CINEMATOGRAFICE CONTROLATE DIRECT DE CREIERUL SPECTATORULUI

Cum ar fi să puteţi interveni asupra unui film, în timp ce îl vedeţi, pentru a-l modifica după cum vă place? Este ceea ce încearcă să facă un cercetător din Marea Britanie. Deocamdată, însă, este doar un experime...
de Laura Romila
 

 
 

FERMIERII CARE PRIMESC BANI DE LA UE AR PUTEA FI VERIFICAȚI PRIN SATELIT

Fermierii care primesc bani de la Uniunea Europeană ar putea fi controlaţi prin intermediul sateliţilor. Aflaţi în spaţiu, la peste 700 de kilometri distanţă de Pământ, aceştia vor monitoriza culturile şi vor semnal...
de Laura Romila
 

 
 

Misiune pe Marte în căutare de semne de viață

Agenţia Spaţială Europeană se pregăteşte să înceapă explorarea atmosferei lui Marte, în căutare de semne de viaţă. Va face acest pas cu ajutorul unei sonde aflate pe orbita Planetei Roşii, la 400 de kilometri dist...
de Laura Romila
 

 

 

Inteligența Artificială ar putea fi folosită în lupta împotriva cancerului

Inteligența Artificială ar putea fi folosită ca o “armă” în lupta împotriva cancerului. Devoltarea tehnologiei ar putea crea instrumente care să depisteze această boală chiar din stadiile incipiente. Descoperirea a...
de Laura Romila
 

 
 

MUZEUL BÂRLĂDEAN A DESCHIS “ ZILELE CULTURALE ALE BÂRLADULUI”

În intervalul 11-20 mai 2018, la Bârlad se va derula programul Zilelor Culturale, care au ajuns la cea de a XXXIII-a ediție. Vor fi 10 zile în care oameni de cultură, cercetători din țară și străinătate, artiști, vo...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi