Stiinta

ianuarie 24, 2013
 

A fost identificată metoda ideală prin care pot slăbi cei care au foarte puţin timp liber

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

O nouă cercetare realizată de oamenii de știință americani afirmă că cele mai bune exerciții pentru slăbit sunt cele de aerobic. Studiul a comparat direct modificările în compoziția corpului a unor subiecți obezi, produse de diverse exerciții fizice specifice aerobicului sau antrenamentelor pentru rezistență.

La studiu au participat indivizi cu vârste cuprinse între 18 și 70 de ani, care fuseseră supraponderali sau obezi. Aceștia au fost împărțiți în trei grupe: cei care au urmat un program de opt luni bazat pe exerciții aerobice, cei care timp de opt luni au practicat exerciții de rezistență și cei care în același timp au fost supuși unei combinații de exerciții pentru aerobic și rezistență. În final, doar 119 participanți dintre cei 234 care începuseră studiul au dus probele până la capăt.

Cei care urmaseră programul de aerobic au făcut exerciții fizice intense, când ritmul cardiac a fost între 70 și 85 de procente. Exercițiile au fost practicate în mod regulat, vreme de 45 de minute zilnic, de trei ori pe săptămână. Subiecții incluși în programul pentru rezistență au făcut de asemenea exerciții de trei ori pe săptămână, pentru a-și antrena toți mușchii majori. Al treilea grup a practicat atât exercițiile aerobice, cât și pe cele de rezistență.

La finalul cercetării, participanții au fost măsurați și consultați medical și s-a ajuns la concluzia că cei care practicaseră doar exerciții de rezistență au slăbit cel mai puțin. În fapt, majoritatea subiecților s-au îngrășat odată ce masa lor musculară creștea. De asemenea, grăsimea din masa corporală și circumferința taliei s-au redus în cazul celor care practicaseră exerciții aerobice, dar și în cazul celor care practicaseră atât exerciții aerobice cât și exerciții de rezistență. Cercetătorii spun că nu exercițiile de rezistență determină pierderea în greutate.

Dacă oamenii își doresc creșterea masei musculare și a forței, antrenamentele de rezistență sunt necesare. Totuși, cea mai bună opțiune pentru pierderea în greutate sunt exercițiile aerobice.

 

Sursa: www.descopera.ro

Autor: Marius-Constantin POPA, Redactor Info APOLLONIA

 

 





 
 

 

PROIECȚII CINEMATOGRAFICE CONTROLATE DIRECT DE CREIERUL SPECTATORULUI

Cum ar fi să puteţi interveni asupra unui film, în timp ce îl vedeţi, pentru a-l modifica după cum vă place? Este ceea ce încearcă să facă un cercetător din Marea Britanie. Deocamdată, însă, este doar un experime...
de Laura Romila
 

 
 

FERMIERII CARE PRIMESC BANI DE LA UE AR PUTEA FI VERIFICAȚI PRIN SATELIT

Fermierii care primesc bani de la Uniunea Europeană ar putea fi controlaţi prin intermediul sateliţilor. Aflaţi în spaţiu, la peste 700 de kilometri distanţă de Pământ, aceştia vor monitoriza culturile şi vor semnal...
de Laura Romila
 

 
 

Misiune pe Marte în căutare de semne de viață

Agenţia Spaţială Europeană se pregăteşte să înceapă explorarea atmosferei lui Marte, în căutare de semne de viaţă. Va face acest pas cu ajutorul unei sonde aflate pe orbita Planetei Roşii, la 400 de kilometri dist...
de Laura Romila
 

 

 

Inteligența Artificială ar putea fi folosită în lupta împotriva cancerului

Inteligența Artificială ar putea fi folosită ca o “armă” în lupta împotriva cancerului. Devoltarea tehnologiei ar putea crea instrumente care să depisteze această boală chiar din stadiile incipiente. Descoperirea a...
de Laura Romila
 

 
 

MUZEUL BÂRLĂDEAN A DESCHIS “ ZILELE CULTURALE ALE BÂRLADULUI”

În intervalul 11-20 mai 2018, la Bârlad se va derula programul Zilelor Culturale, care au ajuns la cea de a XXXIII-a ediție. Vor fi 10 zile în care oameni de cultură, cercetători din țară și străinătate, artiști, vo...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi