Divizionara secundă, Rapid CFR Suceava, va întâlni mâine, în deplasare, gruparea Academica Clinceni într-o partidă ce contează pentru etapa a 12-a a Ligii a doua. Sucevenii ocupă în acest moment poziția a doua a clasamentului, cu 19 puncte, iar trupa ilfoveană se situează pe locul 5, cu 17 puncte.
Confruntarea de mâine dintre Academica și Rapid CFR va începe la ora 11:00. Tot mâine, de la aceeași oră, Ceahlăul Piatra Neamț va primi vizita formației ACS Berceni, Bucovina Pojorâta va juca în deplasare, în compania grupării Dunărea Călărași, iar Oțelul Galați se va deplasa în Giulești pentru duelul cu Rapid.
Radu Căciulă