Sport

martie 25, 2018
 

Phoenix Galaţi pierde meciul direct pentru locul 7

Mai multe articole de »
Postat de: Marius Silviu Burlui

În ultima etapă a primei faze a Ligii Naţionale de baschet masculin, sala polivalentă Dunărea din Galaţi a găzduit meciul dintre echipa locală Phoenix şi SCM Craiova.
Oltenii încep foarte bine jocul, şi după nici trei minute tabela arăta deja 8-0 pentru ei, semn că gălăţenii nu au trecut încă peste înfrângerea din ultima secundă de la Cluj. De altfel singurul moment în care cei de la Phoenix au fost egalii celor de la CSM, a fost în minutul patru al sfertul doi când au egalat la 29.
,,Cred că a fost cel mai bun meci al nostru din acest sezon, am arătat ca o echipă, am jucat foarte bine în seara asta, îi felicit pe băieţi! ” declara la sfârşitul partidei Rami Hadar, antrenorul formaţiei craiovene.
Phoenix Galaţi – SCM Craiova 82-102, antrenorul gălăţean, Florin Nini, fiind foarte dezamăgit la final de prestaţia jucătorilor săi:
,, Nu am făcut nimic din ce ne-am propus, am fost complet în afara planului de joc. Din păcate nu mă deranjează faptul că am pierdut, ci, exact ce le-am spus şi în vestiar, mă deranjează că nu am reuşit să fim organizaţi, să jucăm ca o echipă”.
Phoenix Galaţi va juca în faza a doua a campionatului, în turneul locurilor 7-12, alături de SCM Craiova, Timba Timişoara, BC Mureş, Poli Iaşi şi Dinamo Bucureşti. Primele două echipe clasate în acest turneu se vor alătura celor şase calificate deja în play-off.





 
 

 

Viitorul Constanţa la un pas de o surpriză

Viitorul Constanţa a fost la un pas să producă surpriza pe stadionul din Ovidiu, acolo unde a întâlnit, în turul doi preliminar al Europa League, mult mai experimentata formaţie olandeză, Vitesse Arnhem. Elevii lui Gheo...
de Marius Silviu Burlui
 

 
 

FCSB ca şi calificată în turul 3

FCSB ca şi calificată în turul 3 preliminar al Europa League, după ce ieri a surclasat în deplasare echipa slovenă, Rudar Velenje, cu scorul de 2-0. Meciul contând pentru prima manşă a turului 2, a început cum nu se p...
de Marius Silviu Burlui
 

 
 

Paok Salonic, şanse mărite de calificare în turul trei

Echipa antrenată de Răzvan Lucescu, Paok Salonic, şi-a mărit şansele de calificare, după ce a câştigat prima manşă a turului 2 din preliminariile UEFA Champions League, cu scorul de 2-1, împotriva elveţienilor de la...
de Marius Silviu Burlui
 

 

 

Remiză albă în Bănie

În prima etapă a Ligii 1 de fotbal, formaţia Politehnica Iași a terminat la egalitate partida disputată în deplasare împotriva grupării U Craiova 1948. Început cu o întârziere de 50 de minute, datorate unor probleme ...
de Marius Silviu Burlui
 

 
 

Victorie lejeră pentru FC Viitorul

FC Viitorul Constanţa a debutat, joi, cu o victorie în noua stagiune europeană, împotriva formaţiei Racing Union Luxemburg. Meciul contând pentru prima manșă a turului întâi din preliminariile Europa League, disputat ...
de Marius Silviu Burlui
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi