Phoenix Galaţi a jucat sâmbătă, în deplasare, meciul contând pentru etapa a-18-a a Ligii Naţionale de baschet, contra formaţiei CSU Sibiu. Dacă în tur gălăţenii au dat dovadă de mai mult calm în momentele cheie şi au reuşit performanţa să învingă pentru prima dată echipa sibiană, în retur rolurile s-au schimbat, cei care care au gestionat mai bine finalul partidei au fost gazdele, care la scorul de 66-69, în sfertul patru, s-au desprins decisiv, marcând 17 puncte consecutive, obţinând victoria cu 93-85. După acest rezultat, CSU Sibiu urcă pe locul întâi cu 32 de puncte, în timp ce Phoenix Galaţi coboară pe locul 8, cu 26 de puncte.
În etapa următoare gălăţenii vor juca pe teren propriu cu Dinamo Bucureşti, miercuri, de la ora 19.30, în sala polivalentă Dunărea.
Articol de Burlui Marius Silviu