Sport

aprilie 4, 2018
 

Altă poveste, acelaşi final

Mai multe articole de »
Postat de: Marius Silviu Burlui

Etapa cu numărul 20 a Ligii Naţionale de handbal feminin, a programat la Galaţi, în sala polivalentă Dunărea, partida dintre CSU Danubius şi SCM Craiova.
Prima parte a meciului a fost una echilibrată, fetele antrenate de Vasile Costea jucând de la egal la egal cu semifinalista cupei EHF, tabela la pauză arătând 11-11.
Susţinute din tribune de un public numeros, Danubius începe foarte bine repriza secundă, înscriu de trei ori consecutiv, fără să primească nici un gol, în minutul 35 scorul devenind 14-11. N-a fost însă de ajuns. După câteva decizii discutabile ale arbitrilor, care au oprit elanul gazdelor, eliminându-le două jucătoare, oltencele reuşesc să echilibreze balanţa partidei, şi nu numai, chiar să o şi încline în avantajul lor, luând un avans de trei goluri, minutul 48, 18-15.
Daciana Balaban Curtean, jucătoare CSU Danubius: ,, A fost un meci care l-am avut la îndemână în anumite momente, cred eu că jocul s-a jucat acolo la 14-11 pentru noi, am primit două sancţiuni, care nu ştiu cât au fost de corecte”.
Finalul a fost unul dramatic, gălăţencele alergând după egalare, se apropie la un gol diferenţă, dar experienţa oaspetelor a făcut ca jocul să se termine în avantajul lor.
Scor final, CSU Danubius – SCM Craiova 20-21.
Vasile Costea, antrenor CSU Danubius, declara la final: ,,Sunt lucruri care fac diferenţa, sunt lucruri care la un anumit nivel trebuie o anumită experienţă ca să ştii ce să faci cu ele la momentul respectiv. Un meci frumos, un meci de angajament…”
Următorul meci, unul foarte dificil, CSU îl va disputa în deplasare la Gloria Bistriţa, în timp ce SCM-ul va avea o săptămână foarte grea, având etapă intermediară şi turul semifinalei cupei EHF.





 
 

 

Viitorul Constanţa la un pas de o surpriză

Viitorul Constanţa a fost la un pas să producă surpriza pe stadionul din Ovidiu, acolo unde a întâlnit, în turul doi preliminar al Europa League, mult mai experimentata formaţie olandeză, Vitesse Arnhem. Elevii lui Gheo...
de Marius Silviu Burlui
 

 
 

FCSB ca şi calificată în turul 3

FCSB ca şi calificată în turul 3 preliminar al Europa League, după ce ieri a surclasat în deplasare echipa slovenă, Rudar Velenje, cu scorul de 2-0. Meciul contând pentru prima manşă a turului 2, a început cum nu se p...
de Marius Silviu Burlui
 

 
 

Paok Salonic, şanse mărite de calificare în turul trei

Echipa antrenată de Răzvan Lucescu, Paok Salonic, şi-a mărit şansele de calificare, după ce a câştigat prima manşă a turului 2 din preliminariile UEFA Champions League, cu scorul de 2-1, împotriva elveţienilor de la...
de Marius Silviu Burlui
 

 

 

Remiză albă în Bănie

În prima etapă a Ligii 1 de fotbal, formaţia Politehnica Iași a terminat la egalitate partida disputată în deplasare împotriva grupării U Craiova 1948. Început cu o întârziere de 50 de minute, datorate unor probleme ...
de Marius Silviu Burlui
 

 
 

Victorie lejeră pentru FC Viitorul

FC Viitorul Constanţa a debutat, joi, cu o victorie în noua stagiune europeană, împotriva formaţiei Racing Union Luxemburg. Meciul contând pentru prima manșă a turului întâi din preliminariile Europa League, disputat ...
de Marius Silviu Burlui
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi