Oferta locurilor de muncă anunţată prin Agenţia Judeţeană de Ocuparea Forţei de Muncă din Iaşi este aproape inexistentă pentru ieşenii cu studii superioare. Dintr-un total de aproape 1.500 de joburi disponibile în această săptămână la Iaşi, nici 3% nu se adresează persoanelor care au finalizat o formă superioară de învăţământ. Majoritatea angajatorilor ieşeni caută mână de lucru necalificată sau persoane care au urmat o şcoală profesională.
Principalele sectoare în care se fac angajări sunt construcţii, confecţii şi servicii. Puţinele locuri de muncă vacante pentru şomerii cu studii superioare sunt oferite celor care au studiat să devină contabili, consilieri juridici, economişti, ingineri sau specialişti pe zona de marketing. Din aceste motive, mulţi dintre tinerii care şi-au antrenat mintea pentru a prinde un post bine plătit pe studii superioare, se îndreaptă spre ofertele străinilor. Din păcate şi în statele din Uniunea Europeană, joburile vacante disponibile pentru această categorie, la momentul de faţă, nu sunt foarte diversificate.
Sigurele angajări anunţate în reţeaua Eures pentru absolvenţii de studii superioare sunt pe sectorul medical şi cel de IT. Astfel, ieşenii care au finalizat o formă superioară de învăţământ sunt constrânşi să-şi caute de muncă în afara spaţiului Uniunii Europene.
ApolloniaTV/Foto: www.4botosani.ro