Social

martie 23, 2013
 

Târgul de nunţi Expo Ideal Mariaj, în premieră, la Iaşi

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , , ,

Expo Ideal Mariaj, cel mai important târg de nunţi, ajuns la cea de-a noua ediţie, se desfăşoară anul acesta, în perioada 29 – 31 martie, pentru prima oară în capitala Moldovei, la Sala Polivalentă.

Vizitatorii vor avea ocazia să descopere cele mai noi colecţii vestimentare, pentru miri şi mirese, rochii de seară, iar, de la specialiştii prezenţi la târg, vor afla idei originale şi soluţii pentru organizarea celui mai important eveniment din viaţa lor. În plus, conform tradiţiei, la Expo Ideal Mariaj Iaşi vor exista oferte promoţionale şi mari reduceri pentru oaspeţi.

Aşa cum şi-au obişnuit publicul din Bucureşti, organizatorii evenimentului, revista „Ideal Mariaj”, au pregătit şi pentru zona Moldovei cele mai noi tendinţe în materie de rochii de mireasă, aparţinând designerilor români şi internaţionali, precum şi piese unice, de neuitat. Cei care vor vizita târgul Expo Ideal Mariaj de la Iaşi vor putea admira, de exemplu, o rochie absolut spectaculoasă, realizată manual cu 7.000 de perle naturale şi purtată de Jojo pe coperta celei mai recente ediţii a revistei „Ideal Mariaj”. Valoarea creaţiei, care a necesitat nu mai puţin de trei luni de munca asiduă, se ridică la peste 50.000 de lei.

Mirii nu vor fi nici ei neglijaţi, expozanţii aşteptându-i, la Sala Polivalentă, cu zeci de oferte în materie de costume şi accesorii masculine.

Organizatorii Expo Ideal Mariaj au mai pregătit pentru vizitatorii târgului standuri cu bijuterii deosebite, demonstraţii de machiaj şi coafură, prezentări de modă, invitaţii şi mărturii pe gustul tuturor celor care se pregătesc să spună „da”. Nu vor lipsi aranjamentele florale, casele de producţie audio, foto şi video, companiile de închirieri de limuzine, furnizorii de locaţii pentru eveniment, cei mai buni instructori de dans şi tot ceea ce e necesar pentru organizarea unei nunţi magice.

Biletul de intrare costă 5 lei şi le poate aduce viitoarelor mirese ale anului 2013 zeci de premii surpriză oferite de partenerii Expo Ideal Mariaj.

 

Sursa: www.iasiinoras.ro





 
 

 

Victorie categorică în Copou

CSMS Iași a reușit o partidă perfectă împotriva formației CSU Craiova, în etapa a V-a din play-out-ul Ligii 1, în fața a 10.000 de ieșeni care au umplut stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou. CSMS a câștigat c...
de
 

 
 

La un meci de play-off

CSMS Iași va juca în ultima etapă din sezonul regulat un meci capital pentru accederea în play-off-ul Ligii I. Trupa lui Nicolo Napoli se va duela mâine, în deplasare, cu formația Steaua București. Înaintea acestui mec...
de
 

 
 

Chirica a mai reglementat nişte intersecţii

Municipalitatea a anunţat noi reglementări de fluidizare a traficului din Iaşi prin autorizarea priorităţii de dreapta sau afişarea de verde intermitent pentru patru mari intersecţii din Iaşi. Proiectul „Sistemul de M...
de
 

 

 

Crucea Roşie a primit prima ambulanţă

La sfârşitul anului 2015, Crucea Roşie, filiala Iaşi a primit prima ambulanţă, adusă din Italia. Din 2016, această autoutilitară va fi pusă în funcţiune.Totodată, reprezentanţii Crucii Roşii speră să li amplifi...
de
 

 
 

Ajunşi la spital cu arsuri grave

Tot mai multe cazuri disperate ajung zilnic la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul ,,Sf. Spiridon” Iaşi. Doi bărbaţi din judeţul Suceava au fost transportaţi în stare gravă la spital, după ce au suferit a...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi