Eveniment

noiembrie 5, 2015
 

Sprijin comunitar, la Iaşi

Miercuri, s-a lansat la Iaşi cel mai nou program de marketing comunitar, prin care antreprenorii câştigă vizibilitate, datorită asocierii cu o motivaţie socială. Programul Cardul Comunităţii sprijină antreprenoriatul local şi proiectele comunitare. Programul funcţionează în România de cinci ani, fiind implementat cu succes în alte patru oraşe din ţară. Antreprenorii locali oferă un discount la fiecare achiziţie de produse şi servicii şi donează o sumă în numele clientului pentru Fondul Comunitar. Acest fond este administrat de Fundaţia Comunitară Iaşi şi este destinat organizaţilor non- guvernamentale şi grupurilor civice de iniţiativă, pentru proiectele de dezvoltare urbană.

În urma acestui proiect comunitar, înteprinzătorii beneficiază de o promovare inteligentăşi avansată. Totodată, clienţii au posibilitatea de a afla de ce reducere dispun şi care sunt promoţiile săptămânale.

În prezent, s-au alăturat programului zece firme din Iaşi, care contribuie la fondul comunitar. Antreprenorii acestor operatori economici au astfel acces la noi modalităţi de comunicare şi fidelizare a clienţilor.

În momentul în care se va deschide concursul de proiecte, utilizatorii cardurilor Comunităţii aleg prin vot ideile care vor primi finanţare. Pentru ca valoarea investită să fie una semnificativă se va lansa anual câte un concurs dedicat proiectelor de dezvoltare urbană.

Diana Mihai





 
 

 

Victorie categorică în Copou

CSMS Iași a reușit o partidă perfectă împotriva formației CSU Craiova, în etapa a V-a din play-out-ul Ligii 1, în fața a 10.000 de ieșeni care au umplut stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou. CSMS a câștigat c...
de
 

 
 

La un meci de play-off

CSMS Iași va juca în ultima etapă din sezonul regulat un meci capital pentru accederea în play-off-ul Ligii I. Trupa lui Nicolo Napoli se va duela mâine, în deplasare, cu formația Steaua București. Înaintea acestui mec...
de
 

 
 

Chirica a mai reglementat nişte intersecţii

Municipalitatea a anunţat noi reglementări de fluidizare a traficului din Iaşi prin autorizarea priorităţii de dreapta sau afişarea de verde intermitent pentru patru mari intersecţii din Iaşi. Proiectul „Sistemul de M...
de
 

 

 

Crucea Roşie a primit prima ambulanţă

La sfârşitul anului 2015, Crucea Roşie, filiala Iaşi a primit prima ambulanţă, adusă din Italia. Din 2016, această autoutilitară va fi pusă în funcţiune.Totodată, reprezentanţii Crucii Roşii speră să li amplifi...
de
 

 
 

Ajunşi la spital cu arsuri grave

Tot mai multe cazuri disperate ajung zilnic la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul ,,Sf. Spiridon” Iaşi. Doi bărbaţi din judeţul Suceava au fost transportaţi în stare gravă la spital, după ce au suferit a...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi