An de an un ieşean care locuiește in Valea Lupului se trezește că are casa inundată la fiecare ploaie, din cauza sistemului de canalizare care nu face faţă. După ploaia de luni, omul s-a văzut din nou nevoit să solicite ajutorul pompierilor pentru a-i scoate apa din curte şi din casă. Bărbatul susţine că a făcut adrese peste adrese pentru rezolvarea problemei însă fără nici un rezultat.
Povestea lui Constantin Mocanu se repetă la fiecare ploaie abundentă. Bărbatul în vârstă de 66 de ani locuiește în zona rondului dinspre Era Park. La ultima ploaie bărbatul s-a trezit din nou cu aceeaşi problemă. Apa a intrat şi în clădirea pe care a dat-o spre închiriere unei firme. Pompierii sosiţi la faţa locului au constatat că nu au cum să evacueze apa pe şosea din cauza traficului intens de maşini, motiv pentru care au solicitat sprijinul celor de la Apa Vital. Intervenţia a durat câteva ore.
Omul susţine că de ani buni se adresează autorităţilor pentru a-l scăpa de această problemă, însă fiecare institutie aruncă responsabilităţile în curtea celuilalt. Deşi domiciliul barbatului ţine de Valea Lupului, cauza inundaţiilor porneşte de partea cealaltă de şosea, zonă de care răspunde Primăria Iaşi. Prin urmare, problema a rămas nesoluţionată, iar după fiecare ploaie proprietarul locuinţei afectată de inundaţii trebuie să suporte pagube majore.
Tot în aceeaşi zonă, pompierii au intervenit la începutul lunii iulie când din cauza ploilor de pe timpul nopţii, Constantin Mocanu s-a trezit că apa din locuinţă îi ajungea până la genunchi.
Reporter Carmen STANCIU