Social

decembrie 9, 2013
 

Se schimbă buletinele de identitate!

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Noile cărți electronice de identitate, care vor conține mai multe elemente de particularizare, urmează să fie puse în circulație din 1 aprilie 2014, conform proiectului Hotărârii de Guvern în ceea ce privește modificarea și completarea actelor normative referitoare la aplicarea dispozițiilor legale din domeniul evidenței persoanelor supusă dezbaterii publice pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Interne, www.mai.gov.ro. Informațiile cu caracter vizibil există și la ora actuală sunt: numele și prenumele titularului, sexul, cetățenia, data și locul nașterii titularului, semnătura olografă a acestuia, imaginea facială, CNP-ul și adresa de domiciliu. În afara acestor elemente, noile cărți de identitate electronice vor conține de asemenea: datele din formatul tipărit, exceptând semnătura olografă a titularului, prenumele părinților acestuia, certificate și certificate calificate, date biometrice ale titularului constând în imaginea facială și imaginile impresiunilor papilare a două degete.

Cartea de identitate va avea încorporat un cip cu interfață contact, iar Cartea electronică de identitate (CEI) și Cartea electronică provizorie vor avea încorporate un cip cu interfață dublă, cu și fără contact. Cipurile include microcontroller-e integrate, cu capacități de procesare criptografică, memorie internă și au implementate intern măsuri de protecție avansată contra accesului neautorizat și copierii sau alterării informațiilor conținute. Asigurarea confidențialității informațiilor transmise sau primite între cartea electronică de identitate și cititor urmează să se facă prin utilizarea metodelor criptografice și/sau a unei infrastructuri de chei publice. Totodată, accesul la informațiile necesare creării semnăturilor digitale va fi permis doar în urma unei validări suplimentare de către titularul cărții electronice de identitate, cum ar fi un număr personal de identificare (PIN). Procedurile de preluare a informațiilor biometrice în vederea emiterii cărții electronice de identitate este realizată doar în prezența titularului, la sediul serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor sau al Direcției, exceptând situația în care persoana nu poate fi transportată, respectiv la sediul misiunii diplomative sau al oficiului consular care înregistrează cererea pentru eliberarea cărții electronice de identitate.

Tehnologia cu cip inteligent și fără contact are implementate intern măsuri de protecție avansată contra accesului neautorizat și duplicării informațiilor. Conform proiectului de hotărâre guvernamentală, noile documente electronice reprezintă o opțiune pe care solicitanții o au la dispoziție în raport cu actele de identitate sau actele de rezidență clasice. De asemenea, acestea vor putea fi eliberate doar la solicitarea persoanei interesate, în varianta în care aceasta consideră că răspunde intereselor sale: cu sau fără amprente digitale. Proiectul HG prevede că memoria inclusă în cip va avea trei zone: zona de date cu caracter personal, zona de date biometrice – la care accesul se va face doar pe baza unor certificate digitale eliberate de statul român, și zona de certificate și certificate calificate, care reprezintă o „carte de identitate” virtuală care permite identificarea în mediul electronic. Datele biometrice vor fi colectate exclusiv pentru a fi introduse în noile documente electronice și nu vor fi stocate în baze de date în vederea unor interogări ulterioare. După personalizarea documentelor electronice și transmiterea acestora la autoritatea competentă pentru eliberarea lor, toate informațiile stocate în bazele de date de producție vor fi șterse imediat prin procedură automată și ireversibilă. Totodată, imaginile impresiunilor papilare colectate în vederea eliberării documentelor electronice și stocate în Sistemul național informatic de evidență a persoanelor vor fi șterse prin procedură automată, imediat după ridicarea documentului de către titular sau, dacă nu a fost ridicată, cel târziu la împlinirea unui termen de trei luni de la data programată pentru eliberarea acesteia. ‘Procedurile de ştergere asigură imposibilitatea recuperării parţiale sau totale a datelor şterse’, se precizează în proiect. De asemenea, implementarea acestui proiect asigură posibilitatea utilizării noilor documente ca și card național de asigurări sociale de sănătate, funcție introdusă prin legea nr.235/2013. Noile documente vor fi făcute de Direcția Generală de Pașapoarte, prin Centrul Național Unic de Personalizare a Pașapoartelor Electronice.

Sursa: www.capital.ro





 
 

 

Zbor direct Iași-Londra Heathrow, cu Blue Air, începând din luna mai

Aeroportul Iași și compania Blue Air anunță deschiderea noii rutei directe Iași-Londra, Aeroportul Heathrow, în data de 18 mai 2021. Zborul Iași-Heathow (și retur) va avea trei frecvențe pe săptămână: marți, joi �...
de Laura Romila
 

 
 

AFACERE DE NIŞĂ

Afacerile de success din vestul Europei au intrat şi pe piaţa ieşeană. Doi antreprenori au deschis spălătătorii cu autoservire în care oamenii işi pot curaţ  hainele, păturile şi pilotele.  Ideea a prins repede ia...
de Laura Romila
 

 
 

CASE HOBBIT LA DOBRENI

Afacere de nişă unică în zona Moldovei. O tânără familie din comuna Dobreni, jud. Neamţ  a construit şase căsute hobbit. Locuinţele din lemn şi lut atrag ca un magnet turişti din toată ţara. Vizitatorii spun că...
de Laura Romila
 

 

 

Prima cursă de linie din Iași spre Dublin

Este vorba despre două zboruri pe săptămână (luni și joi) spre capitala Irlandei – Dublin. Noua rută va fi operată începând cu data de 26 aprilie 2021, cu o aeronavă de tip Airbus A-320. Prețurile pentru un segmen...
de Laura Romila
 

 
 

ŞCOALĂ, DE LA CÂRCIUMA DIN SAT, ÎN CONTAINER

Dezastru în şcolile din comuna Sireţel, jud. Iaşi. În urmă cu doi ani, clădirile au intrat în reparaţii, însă firma de construcţii a încasat banii de la primărie, iar apoi a intrat în faliment. În aceste condiţ...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi