Social

noiembrie 29, 2013
 

Romanian Academic Orchestra concertează în beneficiul copiilor cu dizabilităţi

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete:

În această seară, 29 noiembrie 2013, Iași – Romanian Academic Orchestra, sub bagheta maestrului dirijor Michael Beck susţine vineri, 29 noiembrie 2013, începând cu ora 19.00 Concertul de Binefacere „De la Haydn la Scott Joplin”. Evenimentul este organizat de Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany în parteneriat cu Gemini CAD Systems şi are ca scop strângerea de fonduri pentru susţinerea serviciilor de recuperare pentru 30 de copii cu dizabilităţi din Iaşi, asistaţi de Fundaţia Bethany.

Evenimentul este găzduit de Biblioteca Centrală Universitară – sala Aula Magna, fiind aşteptaţi să participe peste 300 de invitaţi. Valoarea unei invitaţii este de 35 lei, toate fondurile obţinute urmând a fi direcţionate către terapia copiilor cu dizabilităţi.

Din programul concertului fac parte soliştii Tatiana Pocinoc – pian, Cvartetul The Vocals, Delia Muntean – soprană, Liviu Muntean – tenor, Ionuţ Urdeş – bariton, Ciprian Chiţu – bas.

Pentru mine concertele de binefacere, în general, nu constituie o noutate. De-a lungul carierei mele am dirijat și organizat peste 400 de concerte de caritate, pe lângă cele cu caracter pur profesionist – în Europa de vest, Israel și America. În România cred că mă pot considera un pionier al concertelor de binefacere. Le-am organizat încă de când toată lumea mă descuraja, când nimeni nu credea în scopul nobil și eficiența acestor acte. Sprijin oamenii cu dizabilități, deoarece consider că toți suntem egali în fața lui Dumnezeu și trebuie să se acorde șanse și celor mai puțin avantajați de soartă.” a declarat domnul Michael Beck, dirijorul Romanian Academic Orchestra.

Concertul de anul acesta continuă tradiţia concertelor de iarnă organizate de Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany în ultimii ani prin care invită ieşenii să se implice în ameliorarea unei probleme stringente la nivelul comunităţii ieşene: nevoia de terapie specializată a copiilor cu dizabilităţi.

Ne bucurăm nespus să vedem că după doar două ediţii, concertul de iarnă al Fundaţiei Bethany a devenit un  eveniment aşteptat cu entuziasm de prietenii organizaţiei noastre. Acest concert este cadoul nostru de iarnă pentru ieşeni prin care le oferim atât un spectacol muzical de excepţie, aşa cum ne-a obişnuit de fiecare dată maestrul Michael Beck, dar şi posibilitatea de a face un gest

filantropic într-un cadru distins şi elegant, în acest moment magic din an când fiecare dintre noi simţim nevoia, într-un fel sau altul, să dăruim. Le mulţumim celor care au acceptat invitaţia noastră la eveniment pentru că, cu ajutorul domniilor lor, copiii cu nevoi speciale vor putea beneficia şi anul următor de terapia specializată de care au nevoie.” a declarat doamna Diana Păiuş, manager zonal al Fundaţiei Serviciilor Sociale Bethany.





 
 

 

Zbor direct Iași-Londra Heathrow, cu Blue Air, începând din luna mai

Aeroportul Iași și compania Blue Air anunță deschiderea noii rutei directe Iași-Londra, Aeroportul Heathrow, în data de 18 mai 2021. Zborul Iași-Heathow (și retur) va avea trei frecvențe pe săptămână: marți, joi �...
de Laura Romila
 

 
 

177 DE CAZURI NOI DE CORONAVIRUS IN JUD. IASI

Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, până astăzi, 21 martie 2021, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 36703 cazuri cu persoane infectate cu Covid-19 (cu 177 de cazuri în plu...
de Laura Romila
 

 
 

AFACERE DE NIŞĂ

Afacerile de success din vestul Europei au intrat şi pe piaţa ieşeană. Doi antreprenori au deschis spălătătorii cu autoservire în care oamenii işi pot curaţ  hainele, păturile şi pilotele.  Ideea a prins repede ia...
de Laura Romila
 

 

 

CASE HOBBIT LA DOBRENI

Afacere de nişă unică în zona Moldovei. O tânără familie din comuna Dobreni, jud. Neamţ  a construit şase căsute hobbit. Locuinţele din lemn şi lut atrag ca un magnet turişti din toată ţara. Vizitatorii spun că...
de Laura Romila
 

 
 

Prima cursă de linie din Iași spre Dublin

Este vorba despre două zboruri pe săptămână (luni și joi) spre capitala Irlandei – Dublin. Noua rută va fi operată începând cu data de 26 aprilie 2021, cu o aeronavă de tip Airbus A-320. Prețurile pentru un segmen...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi