Social

octombrie 23, 2013
 

Proiectul de modernizare a Aeroportului Iași, eligibil pentru finanțare

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , ,

Vineri, 18 octombrie, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial „Transport” (POS – T) 2007-2013 a lansat spre consultare Ghidul solicitantului din cadrul Axei prioritare II – Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii naționale de transport în afara axelor prioritare TEN-T, Domeniul de intervenție 2.4 Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de transport aerian. Ghidul solicitantului va intra în vigoare începând de luni, 28 octombrie, iar cererile de finanțare pot fi depuse începând cu aceeași zi.

Prin „Studiul de prioritizare a investițiilor la aeroporturile regionale din România”, Comisia Europeană a recomandat ca Aeroporturile Iași, Oradea și Craiova să treacă în etapa a doua, constând în evaluarea la nivel de proiect pentru fiecare din cele trei proiecte în vederea pregătirii acestora pentru finanțare în cadrul POS – T 2007-2013. Suma totală alocată dezvoltării infrastructurii de transport aerian din România este de 118,89 milioane de euro.

„Proiectul pe care îl vom depune spre finanțare va avea o valoare de aproximativ 60 de milioane de euro, suma maximă care putea fi solicitată de Aeroportul Iași. Acesta va include decontarea lucrărilor pentru construcția noii piste și finanțarea realizării căii de rulare, a platformei mărite și a unui nou terminal (T3), care va avea o suprafață de minim 3.600 de metri pătrați, adică de trei ori mai mare față de cel terminalul recent construit (T2). Noile capacități de procesare a pasagerilor vor fi proiectate să suporte un trafic de 2 milioane de pasageri pe an. Este o veste pe care județul Iași o așteaptă de 23 de ani și îndeplinirea celei mai importante promisiuni asumate în față ieșenilor. După elaborarea documentației tehnice și parcurgerea etapelor premergătoare, care necesită un volum uriaș de muncă, vom depune cererea de finanțare”, a declarat Cristian Adomniței, Președintele Consiliului Județean Iași.

Conform Ghidului solicitantului cererile de finanțare trebuie depuse cel târziu până pe 31 ianuarie 2014, termenul final pentru implementarea proiectelor fiind sfârșitul lunii septembrie 2015. Activitățile eligibile pentru proiectele de investiție din cadrul acestui Domeniu de intervenție constau în lucrările de construcție, modernizare sau dezvoltare a infrastructurii de transport aerian: piste de decolare/aterizare, căi de rulare, platforme de staționare, turnuri de control și elementele conexe acestora, precum și terminalele de pasageri.

 Autor: Anca TRANDAFIR, reporter Info APOLLONIA





 
 

 

Situaţia statului de drept în Polonia

Comisia Europeană va dezbate situaţia statului de drept în Polonia pe 13 ianuarie, fiind prima etapă a declanşării unei posibile proceduri de sancţionare, după ce Parlamentul polonez a adoptat o lege care supune mass-me...
de
 

 
 

Bază Wizz Air la Iaşi

Dezvoltarea şi extinderea sistemului de transport aerian sunt două dintre strategiile prin intermediul cărora Iaşul se poate remarca pe harta economică europeană. Un important punct de reper în acest sens este deschidere...
de
 

 
 

Sănătatea, un sistem în convalescenţă

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat azi, la o dezbatere pe tema sănătăţii care a avut loc la Palatul Cotroceni, că este nevoie de finanţare adecvată şi administrare eficientă a resurselor pentru a avea un act medic...
de
 

 

 

Arad, „Capitală Verde a Europei”

Comisia Europeană a aprobat candidatura oraşului Arad pentru titlul „Capitală Verde a Europei” în 2018, anunţând lista celor şapte localităţi de pe continent ale căror candidaturi au fost acceptate în urm...
de
 

 
 

Discuţii la Cotroceni şi la Palatul Victoria

O delegaţie a Fondului Monetar Internaţional, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene a ajuns ieri la Palatul Victoria, pentru a avea convorbiri cu prim-ministrul Victor Ponta, precum şi cu alţi membri ai Executivului, în b...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi