Potrivit Agerpres, Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat sâmbătă dimineaţă, după întâlnirea cu reprezentanţii Federaţiei Sanitas, că din punctul său de vedere nu există nicio bază legală pentru participarea medicilor la greva de avertisment de luni dimineaţă organizată de acest sindicat.
El a precizat că managerii de spitale, dacă vor constata asemenea probleme, vor trebui să ia măsurile legale. „Pentru că într-o ţară democratică prima condiţie este respectarea legii. Nu face fiecare ce vrea, toată lumea trebuie să respecte legea”, a concluzionat Nicolăescu.
Membrii Federaţiei Sanitas vor intra în grevă de avertisment luni, între orele 8.00 şi 10.00, pentru a atrage atenţia asupra mai multor revendicări, a declarat sâmbătă prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, după întâlnirea cu conducerea Ministerului Sănătăţii pe tema contractului colectiv de muncă.
Sursa: Agerpres