Raliul Iașului – DUNLOP, a opta etapa a Campionatului National de Raliuri – DUNLOP, competiție organizată de Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) se va disputa pe 4-5 octombrie la Iași.
Raliul Iașului DUNLOP este o provocare pentru organizatori, Clubul XS Motor Sport Iași, împreună cu Primăria Municipiului Iași și cu sprijinul nemijlocit al Prefecturii Iași si al Consiliului Judetean Iași, toți încercând să asigure cele mai bune condiții de desfățurare a competiției. Este o provocare și o responsabilitate pentru organizatori pentru că la Iași lupta pentru podiumul de premiere este disputată între piloții de top care nu vor ridica prea ușor piciorul de pe pedala de accelerație.
Organizatorii apreciază gestul făcut de francezul Francois Delecour, care deși este virtual campion național, va participa la etapa de la Iași, chiar cu mașina cu care a câștigat din nou campionatul.
Între 4 și 5 octombrie vom avea la Iași un regal automobilistic atât pentru publicul ieșean, mare iubitor de adrenalină, cât și pentru fanii din toată Moldova care vor veni să-i urmărească pe piloții favoriți.
Cei mai buni piloți din campionat, în frunte cu liderul incontestabil al ierarhiei naționale, Francois Delecour, vor veni la Iași pentru una dintre cele mai frumoase și mai apreciate etape din calendarul intern.
Joi, 3 octombrie, cu începere de la ora 8.30, la Bârnova este programată sesiunea de Shakedown. Tot joi, la ora 18.00, la Complexul Palas este programată prezentarea echipajelor. Cel mai așteptat moment pentru ieșeni este Superspeciala de la Râpa Galbenă, programată vineri, 4 octombrie, de la ora 16.00, în direct la TVR Iași.
Vedete în vogă la Raliul Iașului DUNLOP
Raliul Iașului DUNLOP va aduna și câteva dintre cele mai în voga vedete din România. Daniela Crudu, Mihai Mitoșeru, prezentatorii emisiunii Super Bingo Metropolis, de la Antena1, dar și Roxana Ionescu au confirmat deja prezența la showul auto.
De ceva vreme, Roxana Ionescu a început cursurile unei școli de piloți, vrând să aibă brevet de conducător „agresiv”. Și pentru că pasiunea pentru mașini este atât de mare, vedeta TV își dorește să participe la un raliu și speră chiar să și câștige.
„M-am apucat de puțin timp, dar o să particip la primul raliu din viața mea, pe 4 si pe 5 (n.r. octombrie) la Iași, unde o să fiu copilot. Sper să urcam pe podium și să vin cu rezultate bune acasă. Și da, m-am apucat de condus sportiv, fac curs, iar la anul cu siguranță o să și particip”, a declarat Roxana Ionescu. Vedeta s-a și inscris deja pe lista de start și va fi copilotul lui Adi Grigore.
Dacă Roxana Ionescu va participa efectiv la Raliul Iașului, Daniela Crudu și Mihai Mitoșeru vor ajunge la Iași miercuri seara și vor petrece 24 de ore, printre piloți și ieșenii care vor dori să vadă pe viu mașinile de raliu.
Serbarea câmpenească pentru piloții de la raliu
Ediția din acest an a Raliului Iașului este o oportunitate uriașă pentru pasionații de automobilism să se apropie și mai mult de piloți, de organizatori, de tot ceea ce înseamna o etapă din cadrul Campionatului Național de Raliuri DUNLOP. În acest sens, organizatorii Raliului Iașului au decis ca etapa din acest an să fie una în care ieșenii să aibă ocazia să interacționeze aproape tot timpul cu pilotii favoriți.
Astfel, încaă de miercuri seară, de la ora 19.00, în premieră pentru România, toti piloții se vor întâlni la o serbare câmpenească, lângă FORD ATI Motors Holding (vis-à-vis de Metro). La această serbare câmpenească, condimentată cu mâncare tradițională, fasole la ceaun, grătare, vin fiert, țuică fiartă, bere, băuturi răcoritoare, pot participa și ieșenii care vor să socializeze pentru câteva ore cu piloții veniti la Raliul Iașului.
De asemenea, joi, după-amiază, mașinile de curse vor traversa zona centrală a Iașului, de la Palat, spre Hotel Moldova, pe strada Sf. Lazăr spre intrarea în complexul Palas, unde va avea loc prezentarea oficială a echipajelor. Tot la Palas, iubitorii sporturilor cu motor se vor putea fotografia cu piloții și vor primi autografe de la aceștia pe diferite materiale promoționale.