Social

august 8, 2013
 

Ieșenii din cartiere se întrec la șah

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , , ,

Cetățenii care obișnuiesc să joace șah în cartierele Iașului se vor întrece în competiția „Șah în cartiere”, organizată anual de Asociația Județeană de Șah Iași.

Ediția concursului din acest an se va desfășura în două etape, în zilele de 15 și 16 august. În prima etapă, ce va avea loc joi, 15 august, se vor desfășura competiții de șah în sistem elvețian simultan în patru cartiere din Iași, Alexandru cel Bun, Tătărași, Copou și Podu Roș, între orele 16.00-20.00. Jucătorii care se clasează pe primele zece poziții vor fi premiați și vor trece în cea de-a doua etapă, care va avea loc vineri, 16 august, la Palas Mall, începând cu ora 16.00.

La acest eveniment pot participa amatori și profesioniști în șah. Organizatorii se așteaptă ca aproximativ 300 de persoane să se prezinte la concurs.

„Șahul în cartiere” este finanțat de Fundația Sportului Ieșean, suma acordată ridicându-se la valoare de 7.000 de lei.





 
 

 

Festival internaţional de Muzică pentru Copii, la Iaşi

Asociaţia Music for Kids şi City Hall Iaşi organizează a 7-a ediţie a Festivalului internaţional de Muzică pentru Copii şi Adolescenţi. Evenimentul este o competiţie de interpretare care are drept scop promovarea tine...
de
 

 
 

Victorie categorică în Copou

CSMS Iași a reușit o partidă perfectă împotriva formației CSU Craiova, în etapa a V-a din play-out-ul Ligii 1, în fața a 10.000 de ieșeni care au umplut stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou. CSMS a câștigat c...
de
 

 
 

La un meci de play-off

CSMS Iași va juca în ultima etapă din sezonul regulat un meci capital pentru accederea în play-off-ul Ligii I. Trupa lui Nicolo Napoli se va duela mâine, în deplasare, cu formația Steaua București. Înaintea acestui mec...
de
 

 

 

Chirica a mai reglementat nişte intersecţii

Municipalitatea a anunţat noi reglementări de fluidizare a traficului din Iaşi prin autorizarea priorităţii de dreapta sau afişarea de verde intermitent pentru patru mari intersecţii din Iaşi. Proiectul „Sistemul de M...
de
 

 
 

Crucea Roşie a primit prima ambulanţă

La sfârşitul anului 2015, Crucea Roşie, filiala Iaşi a primit prima ambulanţă, adusă din Italia. Din 2016, această autoutilitară va fi pusă în funcţiune.Totodată, reprezentanţii Crucii Roşii speră să li amplifi...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi