Social

august 30, 2013
 

Festivalul Sărbătorile Toamnei la complexul hotelier Ciric

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

În perioada 1 – 15 septembrie, Complexul Hotelier Ciric organizează cea de-a cincea ediție a Festivalului Sărbătorile Toamnei. Evenimentul cuprinde activități specifice anotimpului de toamnă.

„Nu există un program standard pentru fiecare zi în parte. Pe tot parcursul celor două săptămâni vor fi evenimente dedicate toamnei cu mâncăruri tradiționale și lăutari. Încercăm să respectăm tema și subiectul. Acesta este un eveniment pentru publicul larg, în special dedicat celor care vor să-și aducă aminte de gustul mâncării tradiționale”, a precizat Irina Ghițun, asistent manager al Complexului Hotelier Ciric Iasi.

Pe parcursul celor două săptămâni, ieșenii se pot delecta cu bunătăți tradiționale, vinuri selecte și diverse surprize pregătite de organizatori, într-un decor special. Programul festivalului va corespunde cu cel al restaurantului.

Autor: Anca TRANDAFIR, reporter Info APOLLONIA





 
 

 

Festival internaţional de Muzică pentru Copii, la Iaşi

Asociaţia Music for Kids şi City Hall Iaşi organizează a 7-a ediţie a Festivalului internaţional de Muzică pentru Copii şi Adolescenţi. Evenimentul este o competiţie de interpretare care are drept scop promovarea tine...
de
 

 
 

Festival de tehnologie la Iaşi

În acest weekend ieşenii sunt aşteptaţi la o expoziţie inedită de gadgeturi şi tehnologii. Timp de trei zile, pasionaţii de inventică sunt invitaţi la cel mai mare centru comercial din Iaşi unde se desfăşoară Fest...
de
 

 
 

Moş Nicolae vine la Iaşi

La finalul acestei săptămâni, vine Moş Nicolae! Ieşenii sunt invitaţi să petreacă aceste momente în Iulius Mall, unde vor avea parte de un festival de datini şi tradiţii susţinut de copii, o competiţie de şah pent...
de
 

 

 

Sărbătoare vestimentară la Iaşi

Iaşul s-a aflat zilele acestea sub semnul extravaganţei, găzduind prima ediţie a festivalului Kasta Morrely Fashion Week. Evenimentul de anvergură internaţională a căutat să promoveze trendurile de modă, reunind desig...
de
 

 
 

Regal teatral la final de săptămână

Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr a avut la finalul acestei săptămâni o agendă extrem de ofertantă. Astfel, ediţia a VIII-a care este centrată pe genericul „Tânărul artist român”, a preze...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi