Social

noiembrie 12, 2013
 

Excelența Sa Philippe Gustin a adus un omagiu soldaților care au murit pentru Franța

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , ,

Marți, 12 noiembrie, Excelența Sa Philippe Gustin, ambasadorul Franței în România, a participat la ceremoniile militare aduse la  cavoul francez și la mormântul consulului Victor Place de la cimitirul Eternitatea, iar mai apoi la bustul generalului Berthelot, aflat în zona Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași cu prilejul comemorării Zilei Armistițiului de după Primul Război Mondial, sărbătorită anual pe 11 noiembrie. La aceste evenimente au luat parte reprezentanți ai Ambasadei Franței în România și ai Institutului Francez din Iași, reprezentanți ai Garnizoanei Iași, ai Instituției Prefectului Iași, ai Consiliului Județean Iași și ai Primăriei Municipiului Iași.

Anual, Ambasadorul Franței participă la ceremonia de comemorare a soldaților căzuți în timpul Primului Război Mondial și înmormântați în România, precum și a celor care și-au jertfit viața pentru Franța.

„Este o mare onoare să pot comemora și în acest an armistițiul Primului Război Mondial aici la Iași, sub stejarul lui Berthelot și în fața statuii sale. Prin acest gest Franța readuce omagiul în această zi ca simbol tuturor celor care au murit pentru Franța, de la acest război până astăzi. Din 11 noiembrie 2012, șapte militari francezi au murit pe câmpul de luptă. Ne închinăm cu profund respect înaintea sacrificiului lor și suntem alături de familiile acestora. Doresc să aduc același omagiu și militarilor români care și-au pierdut viața în serviciul patriilor în aceeași perioadă”, a precizat Philippe Gustin.

După discursurile succinte ale oficialilor a avut loc decorarea cu Medalia Apărării Naționale a doi militari români, col. Florin Crețu și cap. Romulus Panait, în urma activității lor în Afganistan. Cap. Romulus Panait a fost în Afganistan în perioada octombrie 2012 – februarie 2013 și a exercitat în timpul acestei perioade funcția de șef al grupului de sprijin la baza militară internațională a Aeroportului din Kabul.

Pe agenda de lucru viitoare cu Ambasada Franței și Institutul Cultural Francez a rămas planul de a monta o placă la intrarea în cimitirul Eternitatea care să amintească de existența mormântului consulului Victor Place . Pe lângă acest lucru se analizează o posibilă mutare a statuii generalului Berthlot din curtea Teatrului Național. Două dintre locurile propuse ar fi aleea generalilor din dreptul Garnizoanei Iași sau interscția dintre Bulevardul Carol și Strada General Berthelot.

Autor: Anca TRANDAFIR, reporter Info APOLLONIA





 
 

 

Zbor direct Iași-Londra Heathrow, cu Blue Air, începând din luna mai

Aeroportul Iași și compania Blue Air anunță deschiderea noii rutei directe Iași-Londra, Aeroportul Heathrow, în data de 18 mai 2021. Zborul Iași-Heathow (și retur) va avea trei frecvențe pe săptămână: marți, joi �...
de Laura Romila
 

 
 

AFACERE DE NIŞĂ

Afacerile de success din vestul Europei au intrat şi pe piaţa ieşeană. Doi antreprenori au deschis spălătătorii cu autoservire în care oamenii işi pot curaţ  hainele, păturile şi pilotele.  Ideea a prins repede ia...
de Laura Romila
 

 
 

CASE HOBBIT LA DOBRENI

Afacere de nişă unică în zona Moldovei. O tânără familie din comuna Dobreni, jud. Neamţ  a construit şase căsute hobbit. Locuinţele din lemn şi lut atrag ca un magnet turişti din toată ţara. Vizitatorii spun că...
de Laura Romila
 

 

 

Prima cursă de linie din Iași spre Dublin

Este vorba despre două zboruri pe săptămână (luni și joi) spre capitala Irlandei – Dublin. Noua rută va fi operată începând cu data de 26 aprilie 2021, cu o aeronavă de tip Airbus A-320. Prețurile pentru un segmen...
de Laura Romila
 

 
 

ŞCOALĂ, DE LA CÂRCIUMA DIN SAT, ÎN CONTAINER

Dezastru în şcolile din comuna Sireţel, jud. Iaşi. În urmă cu doi ani, clădirile au intrat în reparaţii, însă firma de construcţii a încasat banii de la primărie, iar apoi a intrat în faliment. În aceste condiţ...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi