Atunci când apa este binecuvântată în ziua de Bobotează, credincioșii cer și se roagă ca scopul inițial al apei, ca sursă de viață, binecuvântare și sfințenie, să li se descopere atunci când aceștia o beau. Conform primei cărți a Sfintei Scriputri, facerea lumii a început atunci când Duhul Sfânt se purta deasupra apelor: „Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor” (Facerea 1, 2). Această „purtare” a Duhului nu reprezintă o simplă trecere pe deasupra apelor, ci cuvântul ebraic original avea un sens mai profund, acela de a încălzi și de a da viață, precum spune Sfântul Vasile cel Mare. „Duhul se purta” înseamnă că El pregătea apele pentru apariția vieții. Prin urmare, conform aceluiași Vasile cel Mare, apa constituie elementul în care și din care a apărut viața pământească. În cadrul întregii Sfinte Scripturi, apa joacă un rol esențial și „mistic” în existența umană și în relația omului cu Creatorul său.
Cu toate acestea, conform cărții Facerii, capitolul al VI-lea, unde este relatat episodul potopului, apa poate, de asemenea, aduce moartea, sau viață, așa cum se poate deduce din episodul în care Moise lovește piatra cu toiagul, iar aceasta izvorăște apă pentru pribegii însetați. Dacă apele Mării Roșii s-au despărțit, permițându-le evreilor să treacă cu bine și astfel, protejând viața, aceleași ape s-au prăvălit asupra armatelor egiptene și le-au înnecat.
În cadrul Noului Testament, apa devine mijlocul prin care Sfânta Treime s-a descoperit, în timpul Botezului Mântuitorului. În timpul Botezului Lui Iisus Hristos, prin punerea mâinii Sfântului Ioan Botezătorul, înțelesul spiritual și potențialul apei, ca sursă de viață, este reafirmat, precum în cazul creației lumii. Într-un discurs avut la praznicul Botezului Domnului, Sfântul Ioan Gură de Aur preciza faptul că în ziua Botezului Său, Iisus sfințise și firea apelor.
Botezul Mântuitorului Iisus Hristos a însemnat, de asemenea, o sfințire definitivă a lumii. La râul Iordan, El a alungat răul din apă și, prin ea, din întreaga fire. Prin această sfințire, apele râului au dobândit chipul tainic prezis de profeții vechi-testamentari, devenind imaginea izvoarelor mântuirii (Isaia 12, 3). Odată sfințită, apa simbolizează Duhul Sfânt, care îl recreează pe om din apa botezului, pentru împărăția cerurilor și semnifică întreaga creație, izbăvită și sfințită de către Dumnezeu. An de an, cu ocazia slujbei de Bobotează, se sfințesc apele în amintirea faptului istoric al Botezului Mântuitorului, însă și în vederea sfințirii și binecuvântării întregii naturi, revărsând asupra ei deplinătatea harului lui Iisus Hristos, prin mijlocirea apei sfințite. Pentru sublinierea amplorii acestei slujbe, se obișnuiește ca ea să fie săvârșită în afara bisericii, în apropierea unui izvor, râu, sau fântână, indicându-se, în acest fel, dimensiunea cosmică a slujbei prin care Biserica dorește să sfințească întreaga fire, prin darul Sfântului Duh și stropirea cu „apa mântuirii”.
Atunci când apa este binecuvântată în ziua Bobotezei, credincioșii cer și se roagă ca scopul inițial al apei, ca sursă de viață, binecuvântare și sfințenie să le fie descoperit atunci când aceștia o beau. În Grădina Edenului, Adam s-a bucurat de o relație unică față de creație, ca stăpân al acesteia. În urma căderii, când a fost alungat din Grădina Edenului, Adam a auzit cuvintele: „Blestemat este pământul din cauza ta! Cu osteneală te vei hrăni din el în toate zilele vieţii tale!” (Facerea 3, 17). De atunci, Adam a fost supus naturii și nu a mai fost stăpânul acesteia. Prin Mântuitorul Iisus Hristos, însă acest blestem este ridicat, precum și blestemul morții este ridicat din natura umană prin Înviere. Datorită venirii Mântuitorului și lucrării mântuitoare și răscumpărătoare a Acestuia, omul și creația au fost împăcați. În acest fel, creația poate îndeplini, încă o dată, nu numai nevoile fizice ale omului, ci și elementele naturii pot fi, și de fapt sunt, surse de har și vindecare, întrucât noi ne închinăm Domnului Vieții. Prin urmare, sfințirea aghiezmei mari de Bobotează reprezintă o reafirmare a faptului că, prin Botezul Său, Mântuitorul Hristos a ridicat blestemul păcatului originar și i-a oferit din nou acestuia bunătatea creatoare a naturii.
Sursa: www.doxologia.ro
