Social

aprilie 28, 2014
 

De astăzi cetățenii Republicii Moldova beneficiază de regim liberalizat de vize cu UE

Mai multe articole de »
Postat de:

Din 28 aprilie, cetățenii moldoveni vor putea călători fără vize pe un termen de 90 de zile pe parcursul a șase luni în toate statele membre ale UE, cu excepția Marii Britanii și a Irlandei, plus statele membre Schengen care nu fac parte din UE — Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein. Aceștia însă nu vor avea dreptul de muncă, studii și reîntregirea familiei. Vor putea beneficia de acest regim doar deținătorii pașapoartelor biometrice. În prezent, din cei aproximativ 2,5 milioane de cetățeni moldoveni care dețin pașapoarte, aproximativ 750.000 au pașapoarte biometrice.

Republica Moldova a început negocierile cu UE privind liberalizarea regimului de vize la 15 iunie 2010, la mai puțin de un an după venirea la guvernare a actualei alianțe pro-europene. Inițial, autoritățile anunțau că aceste facilități vor fi obținute până la sfârșitul anului 2012, iar actualul premier, fostul ministru al afacerilor externe Iurie Leancă a anunțat chiar că va demisiona dacă nu va finaliza negocierile până la termenul respectiv. La începutul anului 2013, guvernul de atunci a declarat că Leancă a depus o cerere de demisie, dar fostul premier Vlad Filat nu a acceptat-o.

Chiar și așa, Republica Moldova este primul stat membru al Parteneriatului Estic care a obținut liberalizarea regimului de vize.

Negocierile au început acum aproape patru ani, dar deciziile favorabile Republicii Moldova s-au intensificat la sfârșitul lunii noiembrie 2013, când devenise clar că Ucraina nu va semna Acordul de asociere, acțiune preconizată pentru reuniunea Parteneriatului Estic de la sfârșitul lunii noiembrie 2013. Unii analiști politici de la Chișinău susțin că liberalizarea a fost urgentată de UE inclusiv în contextul situației din Ucraina.

În același timp, autoritățile de la Chișinău declară drept un ‘succes istoric’ decizia UE de a liberaliza regimul de vize și declară continuarea procesului de integrare europeană drept prioritate națională. Republica Moldova a înregistrat o apropiere fără precedent de UE în ultima jumătate de an, pornind de la parafarea Acordului de Asociere la sfârșitul lunii noiembrie 2013, decizia de liberalizare a regimului de vize, urgentarea semnării Acordului de asociere care îl va cuprinde și pe cel de liber schimb, care inițial era preconizată pentru luna septembrie, iar în prezent se vorbește despre luna iunie sau chiar sfârșitul lunii mai și recenta rezoluție a Parlamentului European care susține perspectiva europeană a Republicii Moldova și care face apel ca imediat după semnarea Acordului de asociere să se treacă la ratificarea completă a acestuia, până la finalizarea mandatului actualei Comisii Europene. Chișinăul nu exclude că peste un an ar putea cere și statutul de stat candidat la UE.

Totuși, parcursul european al Republicii Moldova, sprijinit puternic și de România, nu este ireversibil, cel puțin până la alegerile parlamentare care urmează să se desfășoare la sfârșitul acestui an, la care partidele din actuala Coaliție Pro-Europeană se vor confrunta cu Partidul Comuniștilor, care optează pentru apropierea de Rusia și ai cărui reprezentanți au declarat că ar putea denunța Acordul de asociere la UE. Potrivit sondajelor, cei doi poli politici au șanse aproximativ egale, astfel că va depinde de actualele autorități dacă vor putea convinge majoritatea populației și în special pe cei indeciși și pe cei dezamăgiți să aleagă vectorul de dezvoltare european, și nu revenirea la URSS, după care o bună parte din populația Republicii Moldova mai este nostalgică.

Vezi mai mult pe: http://www.agerpres.ro/externe/2014/04/28/-corespondenta-cetatenii-republicii-moldova-beneficiaza-de-luni-de-regim-liberalizat-de-vize-cu-ue-07-40-58





 
 

 

Zbor direct Iași-Londra Heathrow, cu Blue Air, începând din luna mai

Aeroportul Iași și compania Blue Air anunță deschiderea noii rutei directe Iași-Londra, Aeroportul Heathrow, în data de 18 mai 2021. Zborul Iași-Heathow (și retur) va avea trei frecvențe pe săptămână: marți, joi �...
de Laura Romila
 

 
 

177 DE CAZURI NOI DE CORONAVIRUS IN JUD. IASI

Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, până astăzi, 21 martie 2021, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 36703 cazuri cu persoane infectate cu Covid-19 (cu 177 de cazuri în plu...
de Laura Romila
 

 
 

AFACERE DE NIŞĂ

Afacerile de success din vestul Europei au intrat şi pe piaţa ieşeană. Doi antreprenori au deschis spălătătorii cu autoservire în care oamenii işi pot curaţ  hainele, păturile şi pilotele.  Ideea a prins repede ia...
de Laura Romila
 

 

 

CASE HOBBIT LA DOBRENI

Afacere de nişă unică în zona Moldovei. O tânără familie din comuna Dobreni, jud. Neamţ  a construit şase căsute hobbit. Locuinţele din lemn şi lut atrag ca un magnet turişti din toată ţara. Vizitatorii spun că...
de Laura Romila
 

 
 

Prima cursă de linie din Iași spre Dublin

Este vorba despre două zboruri pe săptămână (luni și joi) spre capitala Irlandei – Dublin. Noua rută va fi operată începând cu data de 26 aprilie 2021, cu o aeronavă de tip Airbus A-320. Prețurile pentru un segmen...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi