Social

ianuarie 20, 2014
 

Cursă aeriană Iași – Tel Aviv

Mai multe articole de »
Postat de:

De la sfârșitul lunii martie, Iașul va avea cursă aeriană directă spre Tel-Aviv (Israel). Cursa va fi operată de două ori pe săptămână, lunea și joia, de către compania Tarom. Anunțul a fost făcut ieri, de către Președintele Consiliului Județean Iași, Cristian ADOMNIȚEI. „Până în iunie 2012, Iașul nu avea decât o singură cursă externă directă, cea spre Viena. Dacă în urmă cu doi ani nu contam pe harta aerogărilor din România, astăzi Iașul e privit în toate publicațiile de specialitate drept aeroportul cu cea mai spectaculoasă dezvoltare. Suntem pe locul I în Moldova. Începem să contăm la nivel național, Aeroportul Iași fiind cel mai important hub al Tarom, după București. În prezent avem cinci curse externe directe, regulate, iar, astăzi, cu mare bucurie îi anunț pe toți cei care trăiesc în Moldova că discuțiile noastre de peste un an pentru introducerea unei rute aeriene foarte importante s-au încheiat. Începând cu 31 martie de pe Aeroportul Iași se va opera în premieră o cursă aeriană către Tel Aviv. Sunt foarte mulți dintre concetățenii noștri care vor să ajungă în Țara Sfântă pentru turismul religios, dar Tel-Aviv este și o foarte importantă capitală economică a lumii”, a declarat Cristian ADOMNIȚEI. Acesta a mai adăugat că de la sfârșitul săptămânii trecute șantierul de la Aeroport a fost redeschis, până în prezent fiind finalizate 30% din lucrările la noua pistă.

Președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Iași, Marius BODEA, a oferit câteva detalii și despre cursele care vor fi introduse în curând. „ În acest moment, spre Israel nu există nicio conexiune din Moldova, de aceea noua rută aeriană se adresează întregii regiuni, adică peste 4 milioane de persoane. În acest an vom mai anunța cel puțin o cursă externă directă către o destinație din Europa și negociem deschiderea, odată cu finalizarea pistei, a altor curse directe. Mă refer aici la Paris, Amsterdam, Bruxelles, Istanbul, o cursă spre Spania și, obligatoriu, o rută spre Germania, mai exact Frankfurt, Munchen sau Koln”. Marius Bodea a mai spus că, în premieră, Aeroportul Iași va participa în perioada 6-8 aprilie la un târg internațional de rute. Evenimentul, intitulat Routes Europe, se va desfășura în Marsilia, Franța.

În prezent, pe Aeroportul Iași sunt operate curse aeriene regulate din și spre București, Londra, Roma, Torino și Bologna (toate cinci operate de compania TAROM) și Viena (operată de compania Austrian Airlines). În anul 2013, Aeroportul Iași a avut o creștere cu 33% a numărului de pasageri (un total de 231.000 persoane), fapt datorat introducerii noilor curse externe.





 
 

 

Zbor direct Iași-Londra Heathrow, cu Blue Air, începând din luna mai

Aeroportul Iași și compania Blue Air anunță deschiderea noii rutei directe Iași-Londra, Aeroportul Heathrow, în data de 18 mai 2021. Zborul Iași-Heathow (și retur) va avea trei frecvențe pe săptămână: marți, joi �...
de Laura Romila
 

 
 

AFACERE DE NIŞĂ

Afacerile de success din vestul Europei au intrat şi pe piaţa ieşeană. Doi antreprenori au deschis spălătătorii cu autoservire în care oamenii işi pot curaţ  hainele, păturile şi pilotele.  Ideea a prins repede ia...
de Laura Romila
 

 
 

CASE HOBBIT LA DOBRENI

Afacere de nişă unică în zona Moldovei. O tânără familie din comuna Dobreni, jud. Neamţ  a construit şase căsute hobbit. Locuinţele din lemn şi lut atrag ca un magnet turişti din toată ţara. Vizitatorii spun că...
de Laura Romila
 

 

 

Prima cursă de linie din Iași spre Dublin

Este vorba despre două zboruri pe săptămână (luni și joi) spre capitala Irlandei – Dublin. Noua rută va fi operată începând cu data de 26 aprilie 2021, cu o aeronavă de tip Airbus A-320. Prețurile pentru un segmen...
de Laura Romila
 

 
 

ŞCOALĂ, DE LA CÂRCIUMA DIN SAT, ÎN CONTAINER

Dezastru în şcolile din comuna Sireţel, jud. Iaşi. În urmă cu doi ani, clădirile au intrat în reparaţii, însă firma de construcţii a încasat banii de la primărie, iar apoi a intrat în faliment. În aceste condiţ...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi