Social

martie 29, 2014
 

Cum vor circula trenurile în noaptea de sâmbătă spre duminică, când România va trece la ora de vară

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

În noaptea de sâmbătă spre duminică, respectiv între 29 și 30 martie, țara noastră urmează să treacă la ora oficială de vară, iar ceasurile vor fi date cu o oră înainte, astfel că ora 3.00 va deveni ora 4.00. Ora oficială de vară este aplicată între ultima duminică din a treia lună a anului și ultima duminică a celei de-a zecea luni din an.

Această trecere implică fixarea ceasurilor cu o oră înainte, astfel că duminică, 30 martie, care va avea 23 de ore, va fi cea mai scurtă zi din acest an. Cu toate că trecerea la noua oră nu va afecta mersul trenurilor de călători, vor fi înregistrate întârzieri pentru 70 de trenuri aflate în circulație între orele 3.00 și 4.00 – ora de iarnă. Așadar, opt trenuri internaționale, 31 InterRegio și 31 Regio vor fi afectate de această trecere, potrivit CFR Călători. Trenurile de călători vor părăsi stațiile după ora de iarnă până în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 3.00, care va deveni ora 4.00. După această din urmă oră, trenurile vor părăsi stațiile la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară. Trenurile care vor pleca spre Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina și Bulgaria vor circula ca și până acum, conform orelor trecute în mersul trenurilor, deoarece trecerea la noua oră se face în aceeași zi și în aceste țări.

În urma trecerii la noua oră, diferența dintre ora oficială a țării noastre și Timpul Universal, cunoscut sub denumirea de Greenwich Mean Time (GMT) va fi de trei ore. În timpul verii, când soarele răsare la ora 4.30 și apune la ora 20.00, s-a recurs la această convenție aplicată în țara noastră începând cu anul 1979, pentru a folosi lumina naturală în mod optim și în vederea reducerii iluminatului artificial. Potrivit Convenției fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ același minut și aceeași secundă, iar diferențele apărute între ore sunt date de faptul că la fiecare 15 grade longitudine apare încă o oră. Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea britanică Greenwich, în sens pozitiv către vest. Așadar, pentru continentul european, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale – ora fusului 1, iar a Europei de Est – ora fusului 2. Țara noastră se încadrează în fusul orar 2. (sursa: www.digi24.ro)

 





 
 

 

Întârzieri de iarnă

Trenurile de călători circulă cu viteză redusă şi ajung la destinaţii cu întârzieri de zeci de minute, din cauza zăpezii şi a gerului, dar nu sunt trenuri anulate pe nicio magistrală. Potrivit companiei CFR Călăto...
de
 

 
 

Iarnă grea în Transporturi

Unele aeronave de pe Aeroportul „Henri Coandă” Bucureşti Otopeni au întârzieri în medie de 30 de minute la decolare, din cauza operaţiunilor de degivrare, nicio cursă nefiind anulată, a anunţat, luni dimine...
de
 

 
 

Terminal nou la Aeroportul Iaşi

În urmă cu câteva zile, conducerea Aeroportului Internaţional Iaşi a anunţat inaugurarea noului terminal pentru pasageri. La evenimentul ce va avea loc sâmbătă, sunt invitate oficialităţi locale, dar şi de la Bucure...
de
 

 

 

Ieşenii au căldură în calorifere

Din cauza temperaturilor scăzute din ultima perioadă, ieşenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare au de sâmbătă căldură în calorifere. Cu toate acestea, nu toţii locatarii vor să beneficieze încă de a...
de
 

 
 

Mii de pelerini, prin ploaie, pe Calea Sfinţilor

Au îndurat vântul rece şi ploaia, arătând că vremea rea nu poate sta în calea credinţei lor. Mii de credincioşi au luat parte duminică seară la procesiunea Calea Sfinţilor, în care moaştele Sfintei Cuvioase Parasc...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi