Social

ianuarie 31, 2014
 

Consiliul Județean Iași a prezentat calendarul de evenimente pentru anul 2014

Mai multe articole de »
Postat de:

Ieri a avut loc prima ședință ordinară a Consiliului Județean (CJ) Iași din anul 2014. Pe ordinea de zi au fost 45 de proiecte de hotărâre, cel mai important dintre acestea fiind cel privind Bugetul General al Județului Iași pentru anul 2014, care a și fost aprobat. În cadrul aceluiași eveniment, Președintele Consiliului Județean Iași, dl. Cristian ADOMNIȚEI, a făcut și o scurtă prezentare a principalelor evenimente pe care Consiliul Județean Iași le va organiza sau la care va participa pe parcursul acestui an. „În fiecare lună vom organiza cel puțin un eveniment important pentru ieșeni și nu numai. Față de anii trecuți, calendarul evenimentelor este mult mai bogat. La Târgul de Turism al României vom lansa albumul Județului Iași și calendarul complet al evenimentelor organizate de Consiliul Județean și instituțiile din subordine. Venim astfel în întâmpinarea operatorilor de turism și a turiștilor care doresc să își planifice din timp o călătorie la Iași, dar și a ieșenilor care vor să afle ce evenimente vor avea loc anul acesta în județul nostru”, a declarat șeful CJ Iași, Cristian Adomniței.

Consiliul Județean Iași va avea un stand la Târgul de Turism al României, eveniment care va avea loc la Romexpo (București), în perioada 13-16 martie. În luna aprilie Consiliul Județean va organiza Târgul de Paști (4-18 aprilie), în timp ce Aeroportul Iași va participa, în premieră, la cel mai mare forum de dezvoltare a rutelor aeriene, Routes Europe (6-8 aprilie – Marsilia, Franța).

În perioada 27-29 iunie Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean, va organiza cea de-a XXXII-a ediție a Târgului de Ceramică Tradițională „Cucuteni 5000”. Și în acest an Consiliul Județean Iași va fi prezent cu un stand la Târgul Asia de Nord-Est, eveniment care va avea loc în Provincia chineză Jilin (august-septembrie).

În luna august va avea loc cea de-a doua ediție a Festivalului Aeronautic Show. În perioada 5-7 septembrie, la Iași și Strunga, va fi organizată cea de-a XLVI-a ediție a Festivalului folcloric „Trandafir de la Moldova”. În a doua jumătate a aceleiași luni Iașul va fi gazda Seminarului Comisiei COTER, cea mai importantă comisie a Comitetului Regiunilor, evenimentul urmând să poarte titlul „Interconnecting Europe’s regions: the territorial perspective”.

Cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere (FILIT) se va desfășura în perioada 1-5 octombrie, iar în perioada 4-10 octombrie cea de-a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (Teatrul Luceafărul). Consiliul Județean Iași va participa, în premieră, la cea de-a XVII-a ediție a Târgului Internațional pentru Proprietate și Investiții „Expo Real” (6-8 octombrie – Munchen, Germania). Alături de mai multe orașe și regiuni din Uniunea Europeană, Consiliul Județean Iași va fi principal organizator al unui consorțiu la Open Days, eveniment organizat de Comitetul Regiunilor (6-9 octombrie – Bruxelles, Belgia). La sfârșitul lunii octombrie Filarmonica ieșeană va organiza cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului Muzicii Românești.

În perioada 1-23 decembrie Consiliul Județean Iași va organiza a doua ediție a Târgului de Crăciun la Iași.

În acest an, alături de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Iași, Consiliul Județean Iași va organiza prima ediție a unui important târg agricol din Regiunea de Nord-Est.

La cele menționate se adaugă și evenimentele care vor fi organizate de celelalte instituții din subordinea Consiliului Județean, lista completă a acestora din urmă putând fi consultată pe siteul Consiliului Județean (https://www.icc.ro/ro/institutii-subordonate-4066).





 
 

 

Zbor direct Iași-Londra Heathrow, cu Blue Air, începând din luna mai

Aeroportul Iași și compania Blue Air anunță deschiderea noii rutei directe Iași-Londra, Aeroportul Heathrow, în data de 18 mai 2021. Zborul Iași-Heathow (și retur) va avea trei frecvențe pe săptămână: marți, joi �...
de Laura Romila
 

 
 

177 DE CAZURI NOI DE CORONAVIRUS IN JUD. IASI

Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, până astăzi, 21 martie 2021, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 36703 cazuri cu persoane infectate cu Covid-19 (cu 177 de cazuri în plu...
de Laura Romila
 

 
 

AFACERE DE NIŞĂ

Afacerile de success din vestul Europei au intrat şi pe piaţa ieşeană. Doi antreprenori au deschis spălătătorii cu autoservire în care oamenii işi pot curaţ  hainele, păturile şi pilotele.  Ideea a prins repede ia...
de Laura Romila
 

 

 

CASE HOBBIT LA DOBRENI

Afacere de nişă unică în zona Moldovei. O tânără familie din comuna Dobreni, jud. Neamţ  a construit şase căsute hobbit. Locuinţele din lemn şi lut atrag ca un magnet turişti din toată ţara. Vizitatorii spun că...
de Laura Romila
 

 
 

Prima cursă de linie din Iași spre Dublin

Este vorba despre două zboruri pe săptămână (luni și joi) spre capitala Irlandei – Dublin. Noua rută va fi operată începând cu data de 26 aprilie 2021, cu o aeronavă de tip Airbus A-320. Prețurile pentru un segmen...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi