Social

februarie 27, 2013
 

Concursul „Lumea pe care o vrei” al Comisiei Europene

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

Connie Hedegaard, comisarul UE pentru acţiuni climatice, lansează un concurs pe tema reducerii emisiilor de carbon, invitând spiritele creatoare şi inovatoare din întreaga UE să-şi pună la încercare iniţiativele ecologice. Concursul „Lumea pe care o vrei” face parte din campania omonimă de combatere a schimbărilor climatice iniţiată de Comisia Europeană.

Comisarul Hedegaard a declarat: „Concursul reprezintă o foarte bună ocazie de a depăşi simplele discuţii despre schimbările climatice. Trimiţându-ne proiectele dumneavoastră, ne ajutaţi să demonstrăm că este posibil atât din punct de vedere practic, cât şi financiar, să creăm lumea pe care o vrem, cu clima pe care o vrem fără ca viaţa noastră să devină astfel plicticoasă şi cenuşie.”

Aveţi la dispoziţie trei luni pentru a vă înscrie la concursul „Lumea pe care o vrei” cu propriile dumneavoastră poveşti de succes legate de reducerea emisiilor de carbon. Vor fi examinate toate proiectele, mari sau mici, realizate de persoane fizice sau de organizaţii cu sediul într-un stat membru al UE, cu condiţia ca principalul lor obiectiv să fie reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Poate fi vorba despre o bicicletă electrică pentru transportat mărfuri, despre un proces de producţie inovator care determină scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră şi a facturilor la energie, despre clădiri sustenabile sau despre soluţii de încălzire.

Putem observa în întreaga Europă o mulţime de exemple practice de mod de viaţă cu emisii scăzute de carbon, care protejează clima, îmbunătăţindu-ne totodată calitatea vieţii. Concursul „Lumea pe care o vrei” are ca scop să ofere o platformă pentru prezentarea acestor proiecte şi pentru recompensarea celor mai creative, mai practice şi mai eficace.

Pentru informaţii detaliate legate de concurs vizitaţi:

www.ec.europa.eu/romania/news/11022013_solutii_climatice_ro.htm

www.world-you-like.europa.eu/ro/

 

Autor: Prof. univ. asoc. Pompiliu COMŞA





 
 

 

Zbor direct Iași-Londra Heathrow, cu Blue Air, începând din luna mai

Aeroportul Iași și compania Blue Air anunță deschiderea noii rutei directe Iași-Londra, Aeroportul Heathrow, în data de 18 mai 2021. Zborul Iași-Heathow (și retur) va avea trei frecvențe pe săptămână: marți, joi �...
de Laura Romila
 

 
 

AFACERE DE NIŞĂ

Afacerile de success din vestul Europei au intrat şi pe piaţa ieşeană. Doi antreprenori au deschis spălătătorii cu autoservire în care oamenii işi pot curaţ  hainele, păturile şi pilotele.  Ideea a prins repede ia...
de Laura Romila
 

 
 

CASE HOBBIT LA DOBRENI

Afacere de nişă unică în zona Moldovei. O tânără familie din comuna Dobreni, jud. Neamţ  a construit şase căsute hobbit. Locuinţele din lemn şi lut atrag ca un magnet turişti din toată ţara. Vizitatorii spun că...
de Laura Romila
 

 

 

Prima cursă de linie din Iași spre Dublin

Este vorba despre două zboruri pe săptămână (luni și joi) spre capitala Irlandei – Dublin. Noua rută va fi operată începând cu data de 26 aprilie 2021, cu o aeronavă de tip Airbus A-320. Prețurile pentru un segmen...
de Laura Romila
 

 
 

ŞCOALĂ, DE LA CÂRCIUMA DIN SAT, ÎN CONTAINER

Dezastru în şcolile din comuna Sireţel, jud. Iaşi. În urmă cu doi ani, clădirile au intrat în reparaţii, însă firma de construcţii a încasat banii de la primărie, iar apoi a intrat în faliment. În aceste condiţ...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi