Potrivit Agerpres, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis marţi sancţionarea posturilor Prima TV şi Pro TV cu câte o amendă de 10.000 de lei din cauza încălcării legislaţiei în domeniu referitoare la clasificarea programelor audiovizuale în vederea protecţiei minorilor. Filmul artistic „Harold şi Kumar evadează din Guantanamo Bay” (SUA, 2008), difuzat de Pro TV şi filmul artistic „Vicii mortale” (SUA, 2008), difuzat de Prima TV, au conţinut scene cu un puternic conţinut sexual, scene de nuditate şi limbaj cu conotaţii sexuale. Sursa: Agerpres