Conducerea Consiliului Judeţean Iaşi face demersuri pentru a împrumuta 5,2 milioane euro, bani ce vor fi investiţi în cadrul proiectului Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor. Suma este destinată acoperirii contribuţiei locale, a TVA şi a cheltuielilor neeligibile. Primele negocieri cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, în vederea obţinerii acestui împrumut, au fost demarate la sfârşitul anului 2013.
Atunci, Consiliul Judeţean avea nevoie de 7,5 milioane de euro, însă în ultimele 18 luni proiectul menţionat nu a stagnat, iar o parte din obiective au fost deja finalizate, astfel încât, în clipa de faţă, este nevoie de o sumă mai mică de împrumutat. Creditul urmează să fie încheiat pe o durată de 12 ani, cu o perioadă de graţie de 3 ani. Pentru a se materializa acest împrumut, va trebui să fie votat de consilierii judeţeni. Proiectul „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Iaşi” are ca obiectic creşterea standardului de viaţă al populaţiei şi îmbunătăţirea calităţii mediului.
Reporter: Cosmin Dan