Social

ianuarie 31, 2014
 

Cetățenii Republicii Moldova ar putea obține dreptul de a călători fără vize în spațiul Schengen

Mai multe articole de »
Postat de:

Acest lucru ar putea fi posibil începând cu luna iulie, a declarat astăzi la Chișinău raportorul Parlamentului European în domeniul liberalizării regimului de vize pentru Republica Moldova, Tanja Fajon, informează Agerpres.ro. Aceasta a declarat într-o conferință comună de presă cu premierul Iurie Leancă că la 12 februarie acest subiect urmează să fie discutat în cadrul Comisiei pentru libertate, securitate și justiție, iar în luna martie să fie supus votului în Parlamentul European. ”Regimul liberalizat de vize, conform scenariului optimist, ar urma să fie abolit până la alegerile din Parlamentul European, preconizate pentru 25 mai, astfel ca această decizie să intre în vigoare către luna iulie”, a precizat Tanja Fajon. În același timp, Tanja Fajon a menționat că acest regim le va permite cetățenilor moldoveni doar posibilitatea de a călători fără vize în spațiul Schengen, dar nu va oferi dreptul de muncă sau de obținere a cetățeniei. Raportorul PE a menționat că Republica Moldova este prima țară din cadrul Parteneriatului Estic care obține acest drept, dar a arătat că reformele trebuie să continue, inclusiv în privința justiției și a combaterii corupției. ”În carul PE vom urmări în continuare reformele care se desfășoară în Republica Moldova. Încă nu toate rezultatele au fost obținute și reformele trebuie să continue”, a declarat Tanja Fajon. Republica Moldova speră să semneze în toamna acestui an și Acordul de asociere, care îl va cuprinde și pe cel de liber schimb, pe care Parlamentul de la Chișinău să-l ratifice până la sfârșitul anului. Progresele pe calea integrării europene sunt foarte importante pentru coaliția guvernamentală de centru-dreapta de la Chișinău, în condițiile în care la sfârșitul acestui an vor avea loc alegeri parlamentare la care principala formațiune de opoziție — Partidul Comuniștilor — va propune drept vector al politicii externe aderarea Republicii Moldova la structurile euroasiatice controlate de Rusia.





 
 

 

Zbor direct Iași-Londra Heathrow, cu Blue Air, începând din luna mai

Aeroportul Iași și compania Blue Air anunță deschiderea noii rutei directe Iași-Londra, Aeroportul Heathrow, în data de 18 mai 2021. Zborul Iași-Heathow (și retur) va avea trei frecvențe pe săptămână: marți, joi ...
de Laura Romila
 

 
 

AFACERE DE NIŞĂ

Afacerile de success din vestul Europei au intrat şi pe piaţa ieşeană. Doi antreprenori au deschis spălătătorii cu autoservire în care oamenii işi pot curaţ  hainele, păturile şi pilotele.  Ideea a prins repede ia...
de Laura Romila
 

 
 

CASE HOBBIT LA DOBRENI

Afacere de nişă unică în zona Moldovei. O tânără familie din comuna Dobreni, jud. Neamţ  a construit şase căsute hobbit. Locuinţele din lemn şi lut atrag ca un magnet turişti din toată ţara. Vizitatorii spun că...
de Laura Romila
 

 

 

Prima cursă de linie din Iași spre Dublin

Este vorba despre două zboruri pe săptămână (luni și joi) spre capitala Irlandei – Dublin. Noua rută va fi operată începând cu data de 26 aprilie 2021, cu o aeronavă de tip Airbus A-320. Prețurile pentru un segmen...
de Laura Romila
 

 
 

ŞCOALĂ, DE LA CÂRCIUMA DIN SAT, ÎN CONTAINER

Dezastru în şcolile din comuna Sireţel, jud. Iaşi. În urmă cu doi ani, clădirile au intrat în reparaţii, însă firma de construcţii a încasat banii de la primărie, iar apoi a intrat în faliment. În aceste condiţ...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi