Social

octombrie 3, 2013
 

„Cartiere pentru oameni”- Întâlniri consultative şi informative pentru ieşeni

Asociația Mai Bine implementează în perioada iunie 2013 – mai 2015 proiectul Instrumente educative şi participative pentru dezvoltare durabilă, co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă și având ca partener principal Asociația Equiterre – partener pentru dezvoltare durabilă, organizaţie de referinţă în domeniul dezvoltării durabile din Elveţia.

În cadrul acestui proiect vor fi realizate demersuri pentru creșterea implicării cetățenilor la nivel local și sprijinirea inițiativelor acestora de dezvoltare urbană. În acest scop, Asociaţia Mai Bine organizează pe parcursul a patru luni, întâlniri consultative și informative în cartierele Dacia, Tătăraşi, Păcurari, Nicolina şi Frumoasa din Municipiul Iaşi pentru a promova un comportament responsabil faţă de mediu şi societate și pentru a răspunde tendințelor actuale din comunitate – poluare, consum nesustenabil, lipsa acţiunilor de cooperare, inițiativă și implicare activă a cetățenilor.

„Mai exact, ne propunem să identificăm interesele şi nevoile din comunitatea locală, să găsim împreună soluții pentru ameliorarea calităţii vieţii și să sprijinim inițiativele comunitare menite să răspundă nevoilor identificate. De asemenea, ne propunem ca în cadrul întâlnirilor cu locuitorii din cele cinci cartiere să informăm şi să sensibilizăm cu privire la necesitatea participării active a fiecăruia dintre noi pentru îmbunătățirea traiului urban și dezvoltarea durabilă a comunității locale”, precizează reprezentanții Asociației Mai Bine.

Prima întâlnire consultativă la care sunt invitaţi toţi locuitorii cartierului Dacia interesaţi de ameliorararea traiului urban în comunitatea lor se va defăşura sâmbătă, 5 octombrie, între orele 10.00 – 13.00, în incinta Şcolii Gimnaziale „George Călinescu”. Persoanele interesate să participe la întâlniri sunt rugate să confirme până pe 4 octombrie (orele 15.00) la e-mail: [email protected] sau telefon: 0332.419 130 (în intervalul orar 10.00 – 15.00).

Proiectul răspunde nevoii de avansare teoretică și practică a principiilor dezvoltării durabile din perspectiva traiului urban la nivel individual și comunitar, promovând unelte educative și participative la îndemâna cetățenilor care să sprijine și să încurajeze implicarea comunității pentru dezvoltarea durabilă a spațiilor urbane.

Proiect co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă. Bugetul total al proiectului este de 66.993,00 CHF. Bugetul solicitat de la finanțator este de 58.411,00 CHF (87,20%), restul de 12,80% reprezentând contribuția Asociației Mai Bine.





 
 

 

Calitatea aerului în Iaşi, afectată de poluare

Agenţia pentru Protecţia Mediului Iaşi a prezentat marţi, în Colegiu prefectural, starea mediului din judeţul Iaşi pe baza determinărilor efectuate în lunile octombrie-noiembrie 2015. Reprezentanţii agenţiei realizea...
de
 

 
 

Sprijin comunitar, la Iaşi

Miercuri, s-a lansat la Iaşi cel mai nou program de marketing comunitar, prin care antreprenorii câştigă vizibilitate, datorită asocierii cu o motivaţie socială. Programul Cardul Comunităţii sprijină antreprenoriatul ...
de
 

 
 

„Nu cumpăr în plastic”, un proiect de avertizare

„Nu cumpăr în plastic” este un proiect inițiat de liceeni, care vor pe această cale să tragă un semnal de alarmă în ceea ce privește achiziționarea și păstrarea alimentelor în pungi de plastic. În fiecare an, ...
de
 

 

 

Povestirile uitate ale Nicolinei vor fi aduse la Ateneul Tătărași

În speranța că Nicolina nu va rămâne permanent un subiect de evitat, Ateneul Tătărași invită publicul joi, 26 februarie 2015, de la ora 17.00, în Sala Galeriile de Artă la un eveniment literar: lansarea de carte „P...
de
 

 
 

În Europa au dispărut 421 de milioane de păsări în decurs de 30 de ani (studiu)

Europa a pierdut 421 de milioane de păsări în decurs de 30 de ani, iar gestionarea actuală a mediului înconjurător pare incapabilă să oprească dispariția în masă a numeroasă specii comune, se arată într-un studiu...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi