Social

iunie 4, 2015
 

Bethany lansează o nouă campanie: „Când Voluntariatul înseamnă Implicare, Bătrânețea nu înseamnă Renunțare”

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

Fundația Serviciilor Sociale Bethany are plăcerea de a anunța lansarea noii campanii de informare și sensibilizare “Când Voluntariatul înseamnă Implicare, Bătrânețea nu înseamnă Renunțare”, care va avea loc în perioada 01 iunie – 31 august 2015. Scopul campaniei este de a sensibiliza și conștientiza comunitatea cu privire la problematica vârstnicilor cu boli cronice sau cu dizabilități. De asemenea, organizatorii acordă o importanță deosebită și promovării acțiunilor de voluntariat ca metodă de reducere a vulnerabilității în rândul membrilor comunității, oferindu-le vârstnicilor șanse egale la o viață demnă în comunitate.

Timp de trei luni, în perioada iunie-august, publicul va avea acces la informații cu privire la importanța implicării în acțiuni de voluntariat și a incluziunii sociale a vârstnicilor. Trei evenimente speciale vor marca momentele cele mai încărcate de semnificație ale campaniei:

Expoziția fotografică “Tinerețea și Înțelepciunea”, pe care publicul ieșean o poate admira în perioada 2-14 iunie 2015 în interiorul Complexului Palas Mall, culoarul Brise-Nissa. Aceasta reprezintă practic rezultatul interacțiunii tinerilor voluntari și a vârstinicilor din Unitatea de Asistență Medico-Socială din Răducăneni. Expoziția este realizată în urma participării la o sesiune de inițiere în arta fotografică susținută de fotografi profesioniști. Scopul acestei activități este de a stimula creativitatea tinerilor și de a-i încuraja să se implice în viața comunității.

Ziua Internațională a Persoanei Vârstnice este un eveniment care va avea loc pe data de 11 iunie 2015, la Unitatea de Asistență Medico-Socială din Răducăneni. Prin intermediul său, organizatorii își propun să celebreze persoanele vârstnice de pretutindeni, dar în special pe beneficiarii proiectului, prin momente și activități care să le arate respect și apreciere: un program artistic susținut de membrii comunității răducănene și o masă festivă care să completeze atmosfera de sărbătoare.

Gala Voluntarilor este activitatea care încheie seria evenimentelor speciale din cadrul campaniei. Aceasta se va desfășura în luna august, tot în localitatea Răducăneni, fiind găzduit de partenerul de proiect, Liceul Teoretic “Lascăr Rosetti”. Prin intermediul Galei, se urmărește crearea unui cult de apreciere, recunoaștere și valorificare a tuturor voluntarilor. Vor fi premiați cei mai activi și mai dăruiți voluntari, la categoriile: “Voluntarul senior cel mai activ”, “Juniorul voluntar cel mai activ”, “Voluntarul cel mai creativ”, ”Echipa cea mai activă în cadrul activităților de socializare”, etc.

Campania de informare și sensibilizare “Când Voluntariatul înseamnă Implicare, Bătrânețea nu înseamnă Renunțare” face parte din proiectul ,,Țelul: Voluntari de toate vârstele!”, finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Proiectul se desfășoară în perioada septembrie 2014 – august 2015 și urmărește dezvoltarea unui centru de voluntariat specializat în activități destinate persoanelor vârstnice din localitatea Răducăneni, județul Iași, facilitând astfel, legătura dintre generații în vederea creșterii incluziunii sociale a vârstnicilor. Peste 60 de elevi dornici de implicare de la Liceul Teoretic „Lascăr Rosetti” Răducăneni, alături de 55 de vârstnici cu boli cronice și/sau cu dizabilități din cadrul Unității Medico-Sociale Răducăneni, împreună cu reprezentanți ai comunității, se implică în activități comune menite să încurajeze implicarea în comunitate și solidaritatea între generații.

Valoarea proiectului se ridică la 83. 840 euro, din care 75. 000 euro reprezintă finanțarea nerambursabilă, iar 13. 840 euro constituie contribuția proprie a Fundației Serviciilor Sociale Bethany.

Pentru informații suplimentare cu privire la activitățile proiectului, vă rugăm să contactați Fundația Serviciilor Sociale Bethany la tel. 0232/278.535, e-mail [email protected], persoană de contact Ionela Holbea, manager proiect.

„Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org”, www.fondong.fdsc.ro.





 
 

 

Terminal nou la Aeroportul Iaşi

În urmă cu câteva zile, conducerea Aeroportului Internaţional Iaşi a anunţat inaugurarea noului terminal pentru pasageri. La evenimentul ce va avea loc sâmbătă, sunt invitate oficialităţi locale, dar şi de la Bucure...
de
 

 
 

Ieşenii au căldură în calorifere

Din cauza temperaturilor scăzute din ultima perioadă, ieşenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare au de sâmbătă căldură în calorifere. Cu toate acestea, nu toţii locatarii vor să beneficieze încă de a...
de
 

 
 

Mii de pelerini, prin ploaie, pe Calea Sfinţilor

Au îndurat vântul rece şi ploaia, arătând că vremea rea nu poate sta în calea credinţei lor. Mii de credincioşi au luat parte duminică seară la procesiunea Calea Sfinţilor, în care moaştele Sfintei Cuvioase Parasc...
de
 

 

 

Întâlnire cu poeta Ruxandra Cesereanu la Bistrot de Venise

Sâmbătă, 17 octombrie a.c., începând cu ora 16:00, selectul local veneţian Bistrot de Venise(Calle dei Fabbri, San Marco 4685, Veneţia) găzduieşte întâlnirea cu poeta Ruxandra Cesereanu şi cu traducătorul Giovanni ...
de
 

 
 

Angus Deaton a câștigat Premiul Nobel pentru Economie

Premiul Nobel pentru Economie pe anul 2015 a fost atribuit profesorului Angus Deaton, pentru analiza sa asupra consumului, sărăciei și bunăstării, a anunțat luni, la Stockholm, Comitetul Nobel. Născut în Edinburgh (Sco...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi