Sfinții Mari Împărați și întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa, Elena, sunt sărbătoriți astăzi, 21 mai, de către creștinii ortodocși.
Sfântul Constantin cel Mare s-a născut în jurul anilor 273-274, în cetatea Naissus (astăzi, Niș, în Serbia), din provincia romană Moesia Superior. Tatăl său, Constanțiu Chlor, era, la acea vreme, general, dar mai târziu, a ajuns la conducerea imperiului cu titlul de „caesar” al provinciilor apusene din Imperiul Roman. Fiind bolnav Constanțiu și-a chemat fiul la domnie în anul 306, în vremea în care mai mulți auguști și cezari își disputau întâietate la conducerea părților apusene și de răsărit ale imperiului. Constantin a intrat astfel în mai multe conflicte politice și militare.
În lupta dintre Constantin și cezarul care stăpânea Roma împreună cu ținuturile de răsărit ale imperiului, Maxențiu (317-313), Constantin a învins la Turin și Verona și s-a pregătit să vină asupra Romei. Lupta decisivă cu Maxențiu a fost dată la Podul Milvius, lângă Tibru, în octombrie 312. Conform mărturiei lui Eusebiu de Cezareea, teolog și scriitor, istoric al Bisericii creștine, în ziua premergătoare luptei, rugându-se „Dumnezeului tatălui său”, Constantin a văzut pe cer o cruce luminoasă și o inscripție: „in hoc signo vinces” (prin acest semn vei birui). În noaptea în care a urmat împăratul și-a însemnat cu crucea toate steagurile armatei sale. Bătălia de-a doua zi a fost câștigată de Constantin care a intrat biruitor în Roma, iar Maxențiu s-a înecat în apele Tibrului.
La puțină vreme după această izbândă Constantin a emis Edictul de la Mediolanum (Milan), prin care se punea capăt persecuțiilor împotriva creștinilor, și se garanta libertatea credinței și a cultului. Actul a fost emis cu acordul împăratului ce stăpânea peste partea de răsărit imperiului, Liciniu (308-321). În urma conflictului politic izbucnit între cei doi, Liciniu a încălcat acest acord și a dezlănțuit din nou persecuțiile. Constantin l-a învins în bătălia de la Crysopolis (18 septembrie 324) și l-a condamnat la moarte. Prin urmare din anul 324 Constantin a rămas singur la conducerea Imperiului Roman, poziție pe care și-a menținut-o până la sfârșitul vieții (337).
Reforma declanșată de Constantin cel Mare în domeniul social, administrativ, juridic, care se baza pe principii creștine, a făcut ca pe tot cuprinsul imperiului, din Antiohia la Ierusalim, de la Tir la Nicomidia și Roma, Biserica să cunoască o mare înflorire. Împărăteasa Elena, mama lui Constantin cel Mare, având o contribuție majoră în susținerea acestui efort înnoitor.
Împăratul Constantin cel Mare a decis să se construiască o nouă capitală, pe Bosfor, în locul vechii cetăți Bizantion. Cetatea s-a chemat Constantinopol și a fost inaugurată la 11 mai 330. A convocat primul Sinod Ecumenic (Niceea; 325), participând la ședința de deschidere și de închidere și promulgând hotărârile sinodului.
Sfânta Elena s-a convertit în jurul anului 312, atașându-se foarte mult de valorile religiei creștine. Prin râvna ei pentru descoperirea relicvelor sfinte a fost descoperit locul Golgotei și s-a găsit lemnul crucii pe care a fost răstignit Hristos. Sfânta Elena s-a implicat direct în construcția a trei lăcașuri: Biserica Învierii, deasupra Sfântului Mormânt și a Golgotei, Biserica Nașterii de la Betleem și Biserica Înălțării Domnului de pe Muntele Măslinilor.
Pentru contribuția imensă la răspândirea și înflorirea creștinismului, Constantin și mama sa, Elena, au fost trecuți de Biserica Ortodoxă în rândul sfinților și sunt socotiți „întocmai cu apostolii”.
