Social

iulie 30, 2013
 

Ateliere de pictură pentru copii, la Biblioteca „Gh. Asachi”

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , , , , ,

În perioada 5 august-6 septembrie, Biblioteca  Județenă „Gh. Asachi” din Iași și Consiliul Județean Iași  vor organiza ateliere de pictură, intitulate generic „Ora de pictură”,  pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani. Cursurile vor avea loc în zilele de marți și joi, timp de o oră jumătate, la sediul Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” din Iași.

La aceste cursuri de vară s-au înscris 41 de copii.  Chiar dacă inițial perioada de înscriere a fost anunțată până pe data de 2 august, din cauza numărului mare de copii înscriși, înscrierile s-au încheiat de vineri, 26 iulie.

„Evenimentul face parte din proiectele pe care le avem pe perioada verii pentru copii. În fiecare vară organizăm evenimente pentru copii, dar anul acesta am avut mai puține din cauza reorganizării Bibliotecii. De obicei facem echipe de câte 10-15 copii, însă anul acesta nu ne-am așteptat să avem un număr atât de mare de înscriși și a trebuit să punem un număr limitat de locuri. Chiar dacă am spus că intervalul de vârsta era 6-10 ani, am avut solicitări și pentru copii mai mari sau mai mici pentru că au dorit să-și însușească anumite cunoștințe tehnice pe care nu le-au dobândit”, a declarat Mihaela Morariu, bibliograf al ServiciuluiProiecte și Programe Culturale din cadrul Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” din Iași.

Marți, 30 iulie, s-a realizat catalogul cu cei înscriși, iar în perioada 5 august- 6 septembrie vor avea loc cursurile de pictură sub îndrumarea artistei Rodica Druță, voluntar al Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” și absolventă a Facultății de Arte Plastice a Universității de Arte „George Enescu” din Iași.

Perioada de înscriere a început pe data de 15 iulie și s-a încheiat vineri, 26 iulie. La cursurile de anul acesta, s-au înscris și copii cu vârste de 4 sau 5 ani, respectiv 12 ani.

Cursurile și materialele necesare pentru pictură sunt gratuite. Copiii vor învăța în cadrul atelierelor de pictură tehnici moderne de pictură precum îmbinarea culorilor, dezvoltarea imaginației și recreerea prin învățare.

Organizatorii vor să continue atelierele de desen și în timpul anului, o dată pe săptămână.

Autor: Anca TRANDAFIR, reporter Info APOLLONIA





 
 

 

O nouă expoziţie de pictură în Iaşi

Orice iubitor de artă poate vizita până pe 31 august,  Expoziţia de pictură ,,EmiNeTo” din cadrul Galeriei de Artă Grand Hotel Traian. Autorul operelor de artă este Sabo-Bucur Marius Nicolae, absolvent  al Liceului d...
de
 

 
 

Festival internaţional de Muzică pentru Copii, la Iaşi

Asociaţia Music for Kids şi City Hall Iaşi organizează a 7-a ediţie a Festivalului internaţional de Muzică pentru Copii şi Adolescenţi. Evenimentul este o competiţie de interpretare care are drept scop promovarea tine...
de
 

 
 

50 lei să-ţi trimiţi copilul la grădiniţă

Caravana de vară „Fiecare Copil în Grădiniță” a ajuns săptămâna aceasta la Iaşi, județul cu peste 5.700 de beneficiari estimați. Proiectul urmărește informarea părinților cu privire la Legea nr. 248/2015 și ...
de
 

 

 

Dispute privind sediul Bibliotecii Județene Iași

Starea de provizorat legată de sediul Bibliotecii Județene „Gheorghe Asachi” din Iași se va prelungi și anul acesta. Odată reinaugurat, Palatul Culturii nu va putea totuşi găzdui din nou Biblioteca Județeană, care ...
de
 

 
 

Ce-și doresc ieșenii de la Moș Nicolae?

În fiecare an, Moş Nicolae vine pe furiş în casele oamenilor şi lasă cadouri în ghetuţele copiilor cuminţi, dar şi în cele ale adulţilor. Este mult mai discret ca Moş Crăciun, pentru că pe el nu-l vede nimeni nic...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi