Social

septembrie 27, 2013
 

Arta de a îmbătrâni frumos

Casa de Cultură a Sindicatelor Galaţi, în colaborare cu Fundaţia & Cenaclul „Împreună” , Cenaclul „Ion Chiric” CCSG, Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Iaşi și „Atelierele de creaţie ale poetei Angela Baciu” organizează cu ocazia  „Zilei Internaţionale a Vârstnicilor” evenimentul cultural-artistic „Arta de a îmbătrâni frumos”. Manifestarea va avea loc pe 2 octombrie, de la ora 10.30, la Librăria „Donaris”. Din program fac parte lucrări de proză şi poezie, eseu, muzică., momente folclorice. Evenimentul face parte din Proiectul „CCSG – 44 de ani de existenţă”.

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este sărbătorită în fiecare an, în data de 1 octombrie. Cu această ocazie, Thoraya Ahmed Obaid, directorul executiv al Fondului ONU pentru Populație, ne reamintește cât de valoroși sunt oamenii, indiferent de vârsta lor, iar noi, românii ne putem aminti de cunoscutul proverb „Cine n-are bătrâni să-și cumpere”. „Societățile trebuie să asigure creșterea calității vieții pentru persoanele în vârstă și respectarea drepturilor lor, pentru a putea trăi în demnitate. Acest lucru este cu atât mai important în timpul crizei financiare. Sunt necesare sisteme de securitate socială puternice care să furnizeze servicii, să asigure un standard adecvat de viață și care să promoveze solidaritatea între generații”, subliniază reprezentanța ONU.

„Trăim mai mult și suntem mai sănătoși decât am fost vreodată, ceea ce este una dintre realizările majore ale umanității”, consideră Thoraya Ahmed Obaid, însă demografii nu se feresc să atragă atenția asupra îmbătrânirii populației Globului. Potrivit unui studiu realizat în anul 2006, și România se confruntă cu o problemă demografică. Populația României a scăzut cu un milion de persoane din anul 1992, iar până în anul 2020, specialiștii se așteaptă ca numărul populației să scadă cu 2 milioane de locuitori. De asemenea, rata natalității a scăzut și în același timp numărul persoanelor tinere, de la un procent de 22, 7% în 1992, la un procent de 15, 9% în anul 2005. Pe de altă parte însă, numărul persoanelor bătrâne de peste 65 de ani a crescut de la 11%, rata înregistrată după Revoluție, la 14%. Datele sunt furnizate de către site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței, în concordanță cu interesul pe care îl afirmă Uniunea Europeană pentru acest subiect. Uniunea Europeană se confruntă cu același gen de probleme demografice. În 2003, creșterea naturală a populației a fost de numai 0,04% pe an și toate noile state membre, cu excepția Maltei și Ciprului, s-au confruntat cu o scădere de populație. Natalitatea este mult sub nivelul de 2,1 copii/femeie, care ar putea asigura echilibrul sporului natural.

Autor: prof. univ. asoc. Pompiliu COMŞA, colaborator INFO APOLLONIA





 
 

 

Zbor direct Iași-Londra Heathrow, cu Blue Air, începând din luna mai

Aeroportul Iași și compania Blue Air anunță deschiderea noii rutei directe Iași-Londra, Aeroportul Heathrow, în data de 18 mai 2021. Zborul Iași-Heathow (și retur) va avea trei frecvențe pe săptămână: marți, joi �...
de Laura Romila
 

 
 

AFACERE DE NIŞĂ

Afacerile de success din vestul Europei au intrat şi pe piaţa ieşeană. Doi antreprenori au deschis spălătătorii cu autoservire în care oamenii işi pot curaţ  hainele, păturile şi pilotele.  Ideea a prins repede ia...
de Laura Romila
 

 
 

CASE HOBBIT LA DOBRENI

Afacere de nişă unică în zona Moldovei. O tânără familie din comuna Dobreni, jud. Neamţ  a construit şase căsute hobbit. Locuinţele din lemn şi lut atrag ca un magnet turişti din toată ţara. Vizitatorii spun că...
de Laura Romila
 

 

 

Prima cursă de linie din Iași spre Dublin

Este vorba despre două zboruri pe săptămână (luni și joi) spre capitala Irlandei – Dublin. Noua rută va fi operată începând cu data de 26 aprilie 2021, cu o aeronavă de tip Airbus A-320. Prețurile pentru un segmen...
de Laura Romila
 

 
 

ŞCOALĂ, DE LA CÂRCIUMA DIN SAT, ÎN CONTAINER

Dezastru în şcolile din comuna Sireţel, jud. Iaşi. În urmă cu doi ani, clădirile au intrat în reparaţii, însă firma de construcţii a încasat banii de la primărie, iar apoi a intrat în faliment. În aceste condiţ...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi