Social

iulie 31, 2013
 

Alexandru Vișinescu, fostul comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat, dat în urmărire penală

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Marți, 30 iulie, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a solicitat Parchetului urmărirea penală împotriva fostului comandat al închisorii Râmnicu Sărat, locotenent-colonel Alexandru Vișinescu pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav.

În urma investigațiilor desfășurate în ultimele luni, IICCMER a identificat o serie de probe care indică faptul că, în perioada în care loc. col. Alexandru Vişinescu a îndeplinit funcția de comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat, deținuții politici au fost supuși unui regim de detenție caracterizat prin lipsa hranei, lipsa medicamentelor și a îngrijirilor medicale, pedepsele aplicate pentru abateri de la regulament și prin decesele survenite.

„Pentru că a comis acte de barbarie, pentru că nu poate fugi de responsabilitate și pentru că una dintre obligațile fundamentale ale unui stat european democratic este de a-și ocroti cetățenii sub autoritatea legii, lt.-col. (r) Alexandru Vișinescu a fost astăzi deferit justiției. Toate dovezile noastre, fie că este vorba despre mărturiile foștilor deținuți politici, de amănuntele oferite de către foștii subalterni sau de documentele din arhive, arată că Alexandru Vișinescu este responsabil din punct de vedere penal pentru decesele înregistrate la Râmnicu Sărat în timpul mandatului său” a precizat Andrei Muraru, președintele executiv al IICCMER.

Alexandru Vişinescu (88 de ani) a îndeplinit funcția de comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat în perioada 1956–1963.

Autor: Anca TRANDAFIR, reporter Info APOLLONIA





 
 

 

Zbor direct Iași-Londra Heathrow, cu Blue Air, începând din luna mai

Aeroportul Iași și compania Blue Air anunță deschiderea noii rutei directe Iași-Londra, Aeroportul Heathrow, în data de 18 mai 2021. Zborul Iași-Heathow (și retur) va avea trei frecvențe pe săptămână: marți, joi �...
de Laura Romila
 

 
 

AFACERE DE NIŞĂ

Afacerile de success din vestul Europei au intrat şi pe piaţa ieşeană. Doi antreprenori au deschis spălătătorii cu autoservire în care oamenii işi pot curaţ  hainele, păturile şi pilotele.  Ideea a prins repede ia...
de Laura Romila
 

 
 

CASE HOBBIT LA DOBRENI

Afacere de nişă unică în zona Moldovei. O tânără familie din comuna Dobreni, jud. Neamţ  a construit şase căsute hobbit. Locuinţele din lemn şi lut atrag ca un magnet turişti din toată ţara. Vizitatorii spun că...
de Laura Romila
 

 

 

Prima cursă de linie din Iași spre Dublin

Este vorba despre două zboruri pe săptămână (luni și joi) spre capitala Irlandei – Dublin. Noua rută va fi operată începând cu data de 26 aprilie 2021, cu o aeronavă de tip Airbus A-320. Prețurile pentru un segmen...
de Laura Romila
 

 
 

ŞCOALĂ, DE LA CÂRCIUMA DIN SAT, ÎN CONTAINER

Dezastru în şcolile din comuna Sireţel, jud. Iaşi. În urmă cu doi ani, clădirile au intrat în reparaţii, însă firma de construcţii a încasat banii de la primărie, iar apoi a intrat în faliment. În aceste condiţ...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi