Social

octombrie 23, 2012
 

Alegerile parlamentare și numărul secțiilor de vot

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: ,

Potrivit Mediafax, Ministrul Administrației și Internelor, Mircea Dușa a anunțat marți, 23 octombrie, numărul secțiilor de votare care vor fi disponibile la nivel național pentru alegerile generale. Numărul secțiilor de votare disponibile pentru alegerile parlamentare care vor avea loc în data de 9 decembrie este de 18.749, dintre care 18.454 în țară și 205 în străinătate, potrivit datelor publicate pe site-ul Autorității Electorale Permanente (AEP). Sursa: MediaFAX

Autor: Marius-Constantin POPA, anul I Jurnalism, Universitatea “Apollonia”

 





 
 

 

Fonduri importante pentru alegerile locale

În doar câteva zile, Instituţia Prefectului Iaşi va achiziţiona buletinele de vot necesare alegerilor locale din 5 iunie. Pentru această „investiţie”, Prefectura va cheltui 543.600 lei pentru un număr de 2.265.000 b...
de
 

 
 

Votul prin corespondenţă, constituţional

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat ieri la Bratislava, că legea votului prin corespondenţă, în privinţa căreia s-a emis decizia de constituţionalitate, este „promulgabilă” şi că, dacă sunt definitiva...
de
 

 
 

Se caută operatori de calcul

Autoritatea Electorală Permanentă demarează campania de recrutare a operatorilor de calculator ai secțiilor de votare. Acest proces se face în baza normelor metodologice privind funcționarea Sistemului informatic de monit...
de
 

 

 

Vot parlamentar pentru noul Guvern

Senatorii şi deputaţii au început, marţi, votul secret cu bile pentru învestitura Cabinetului Cioloş, noul Executiv având nevoie de 274 de voturi pentru a trece de Parlament. Premierul desemnat Dacian Cioloş a declarat ...
de
 

 
 

Au loc audieri de ministeriabili

Miniştrii desemnaţi ai Cabinetului Cioloş sunt audiaţi, luni, începând cu ora 13.00, de comisiile de specialitate ale Parlamentului. Plenul pentru votul de încredere a fost convocat pentru marţi, ora 10.00. Audierile au...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi