Social

august 12, 2013
 

AeroNautic Show, pentru prima dată la Iași

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , , , , , ,

Festivalul AeroNautic Show va debuta sâmbătă, 17 august, de la ora 15.00, în zona Lacului Aroneanu din Iași. Evenimentul se află la cea de-a V-a ediție, dar este prima ediție care se organizează în zona Moldovei.

Timp de cinci ore, pasionații de navigație și de domeniul aerian, vor avea ocazia de a vedea zboruri în formație cu avioane Extra și ultraușoare, salturi cu parașuta, acrobații, simulări intervenții SMURD sau interceptarea traficului pe apă realizată de Poliția de Frontieră. În încheiere vor avea loc acrobații aeriene realizate de Iacării Acrobați.

„Scopul festivalului este de a promova domeniile aerian și nautic, dar și de a promova zona din punct de vedere al potențialului turistic, prin scoaterea în evidență atât a părții recreative, cât și a celei aplicative a acestor două domenii. Anul acesta ne-am decis asupra acestei zone deoarece Zona Moldovei  este una de interes național și cu potențial turistic foarte ridicat, într-o continuă dezvoltare și cu multe oportunități din punct de vedere turistic, iar Lacul Aroneanu este o locație cu potențial, localizată în zona Metropolitană Iași. Noutatea din acest an constă în show-ul de crepuscul,” a declarat Diana Dumitrache, președinte al Asociaţiei Aeronautice Române.

În timpul spectacolului legatura între aer și apă se va face printr-o suprapunere elegantă a evoluțiilor nautice și a celor aeriene, astfel încât spectatorul nu va sesiza momentele de trecere dintre cele doua medii atât de diferite.

„Va fi un eveniment cu adevărat spectaculos. Pasionații de aviație din întreaga țară, dar mai ales din zona Moldovei sunt asteptați la Iași. AeroNautic Show este singurul spectacol care combină cele două elemente, aerul și apa, iar Iacarii Acrobați sunt singurii din țară care fac și show de crepuscul” a declarat Marius Bodea, Președinte al Consiliului de Administrație al Aeroportului Iași.

Participanții la acest festival sunt: Statul major al Forțelor Aeriene, Poliția de Frontieră Iași, SMURD, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași, Iacării Acrobați, Aeroclubul României, operatori privați, cluburi sportive, Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, West Yacht Club și Yacht Club Mircea.

Consiliul Județean Iași este principalul organizator al evenimentului, alături de Asociația Aeronautică Română, Aeroportul Iași și Aeroclubul României.

Intrarea la festival este liberă.

 Autor: Anca TRANDAFIR, reporter Info APOLLONIA




 
 

 

Zbor direct Iași-Londra Heathrow, cu Blue Air, începând din luna mai

Aeroportul Iași și compania Blue Air anunță deschiderea noii rutei directe Iași-Londra, Aeroportul Heathrow, în data de 18 mai 2021. Zborul Iași-Heathow (și retur) va avea trei frecvențe pe săptămână: marți, joi �...
de Laura Romila
 

 
 

AFACERE DE NIŞĂ

Afacerile de success din vestul Europei au intrat şi pe piaţa ieşeană. Doi antreprenori au deschis spălătătorii cu autoservire în care oamenii işi pot curaţ  hainele, păturile şi pilotele.  Ideea a prins repede ia...
de Laura Romila
 

 
 

CASE HOBBIT LA DOBRENI

Afacere de nişă unică în zona Moldovei. O tânără familie din comuna Dobreni, jud. Neamţ  a construit şase căsute hobbit. Locuinţele din lemn şi lut atrag ca un magnet turişti din toată ţara. Vizitatorii spun că...
de Laura Romila
 

 

 

Prima cursă de linie din Iași spre Dublin

Este vorba despre două zboruri pe săptămână (luni și joi) spre capitala Irlandei – Dublin. Noua rută va fi operată începând cu data de 26 aprilie 2021, cu o aeronavă de tip Airbus A-320. Prețurile pentru un segmen...
de Laura Romila
 

 
 

ŞCOALĂ, DE LA CÂRCIUMA DIN SAT, ÎN CONTAINER

Dezastru în şcolile din comuna Sireţel, jud. Iaşi. În urmă cu doi ani, clădirile au intrat în reparaţii, însă firma de construcţii a încasat banii de la primărie, iar apoi a intrat în faliment. În aceste condiţ...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi