Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat decizia în dosarul lui Liviu Dragnea, în care a fost judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual.
Astfel, judecătorii vor anunța sentința pe 8 iunie, cu doar o zi înainte de mitingul anunţat oficial de PSD pentru susținerea premierului Viorica Dăncilă, din 9 iunie 2018.
Hotărârea a fost luată după ce unii inculpaţi au depus mai multe concluzii, instanţa dând un nou termen, pentru a le putea studia, potrivit Agerpres.
La ultimul termen de judecată, procurorul de şedinţă a cerut pentru Liviu Dragnea pedepse orientate spre mediu prevăzut de lege, respectiv 7 ani şi 6 luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu şi 2 ani şi 6 luni pentru instigare la fals intelectual.
Sursa: Agerpres