National

octombrie 29, 2015
 

Votul prin corespondenţă, doar la parlamentare

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Votul prin corepondenţă va fi aplicat doar pentru alegerile parlamentare, a decis, marţi, Comisia de cod electoral, la propunerea PSD, stabilind şi eliminarea posibilităţii înscrierii online în Registrul electoral pentru exercitarea votului prin corespondenţă. Comisia de cod electoral a finalizat, marţi, raportul la proiectul legii votului prin corespondenţă, acesta urmând să intre miercuri în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor. Proiectul de lege adoptat de Senat stabilea că votul prin corespondenţă se aplica şi pentru alegerile prezidenţiale şi europarlamentare, dar reprezetanţii PSD au propus ca acest vot să fie doar pentru alegerile parlamentare.

Sursa Mediafax





 
 

 

Fonduri importante pentru alegerile locale

În doar câteva zile, Instituţia Prefectului Iaşi va achiziţiona buletinele de vot necesare alegerilor locale din 5 iunie. Pentru această „investiţie”, Prefectura va cheltui 543.600 lei pentru un număr de 2.265.000 b...
de
 

 
 

Consultări politice, inutile

Discuţiile dintre premierul Dacian Cioloş şi patide privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin au început, luni, la Vila Lac 1. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, la finalul discu...
de
 

 
 

Boicot împotriva alegerilor primarilor din două tururi

Social democraţii spun că vor boicota alegerile locale. Dacă legea electorală va fi modificată, iar primarii se vor alege în două tururi de scrutin, social-democraţii ameninţă că nu vor mai participa la alegeri. Este...
de
 

 

 

Resurecţia extremei drepte în Franţa

Frontul Naţional, de extremă dreapta, a obţinut o victorie în urma primului tur al alegerilor regionale, cu aproximativ 30% din voturile exprimate duminică în Franţa, clasându-se înaintea dreptei aliate cu formaţiuni ...
de
 

 
 

Noi alegeri la Consiliul Medicilor din Iaşi

Al doilea tur de scrutin pentru a alege noua conducere a Colegiului Medicilor din Iaşi se încheie marţi, 8 decembrie, la ora 20:00. Cei peste 3.900 de medici din judeţul Iaşi trebuie să aleagă 21 reprezentanţi în Consi...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi